Top Forbes: Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume
Angela Merkel a fost desemnată, pentru al șaselea an consecutiv, cea mai puternică femeie din lume în topul realizat de revista americană "Forbes"
"Doamna de Fier" a Germaniei, inclusă pentru al nouălea an la rând în clasamentul Forbes, este urmată de Hillary Clinton, actual candidat democrat pentru președinția Statelor Unite.
Potrivit Forbes, Angela Merkel a reușit să convingă economii europene cu probleme, cum ar fi Grecia și Spania, să accepte logica fiscală a Germaniei. În același timp, Angela Merkel și-a folosit autoritatea pentru a-i convinge pe cetățenii și politicienii germani să îi accepta soluțiile la diverse probleme.
Podiumul este completat de economista Janet Yellen, preşedintele Rezervelor Federale din Statele Unite.
Între primele 20 de poziții se mai află personalități precum șefa FMI, Christine Lagarde, președinta Coreii de Sud, Park Geun-hye, prima doamnă a SUA, Michelle Obama, președinta din Chile, Michelle Bachelet, sau șefa diplomației europene, Federica Mogherini.
În realizarea clasamentului au fost luate în considerare patru criterii: banii pe care îi administrează fiecare femeie inclusă în top, prezența în media, sferele de influență și impactul, analizat atât în domeniul de activitate al fiecăreia, cât și în afara lui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News