TOP alimente care produc cea mai mare dependenţă
Potrivit unui studiu, cercetătorii au caracterizat dependenţa prin intermediul factorilor precum ,,pierderea controlului asupra cantităţii consumate in ciuda efectelor negative resimţite, precum şi imposibilitatea renunţării la aliment deşi îşi doresc acest lucru''.
Studiul acestora a fost susţinut de testele realizate pe 504 participanţi ce i-au ajutat să descopere alimentele la care oamenii nu pot rezista în general, potrivit iflscience.com.
,,Deşi una dintre cauzele obezităţii sunt multiple, un factor care ar putea contribui ar fi dependenţa provocată de unele alimente, scriu Erica Schulte și Dr. Ashley Gearhardt de la Universitatea din Michigan.
Pentru a testa diferenţele dintre alimente, autorul a completat cu ajutorul a 120 de studenţi Scala Yale a Dependenţei de Alimente realizată iniţial de Gerhardt, pentru a determina substanţa ce creează dependenţă. Studenţilor li s-au prezentat imagini cu diferite alimente în paralel, iar ei au decis care dintre cele două consideră că ar putea produce dependenţă.
[citeste si]
Fără nicio suprinză, mâncărurile bogate în grăsimi şi carbohidraţi au fost printre cele preferate. După cum notează autorul, băuturile alcoolice cu un nivel mai mare de alcool pot provoca mult mai rapid dependenţă decât cele cu o concentraţie mai mică de alcool.
Participanţii au fost împărţiţi în funcţie de sex şi indicele de masă corporală, pentru ca cercetătorii să poată observa modul în care fiecare gen reacţionează la anumiţi componenţi din alimente. Însă genul nu a fost un indice relevant.
Experţii au descoperit că ciocolata provoacă cea mai mare dependenţă, aceasta este urmată de îngheţată şi apoi de cartofii prăjiţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News