Potrivit organizatorilor - Grupul Educativa, RIUF se va desfăşura începând cu acest weekend şi până la finalul lunii în Bucureşti (19 - 20 octombrie), Cluj-Napoca (22 octombrie), Iaşi (24 octombrie) şi Constanţa (26 octombrie). 'Vizitatorii pot afla de la echipele universităţilor prezente şi de la studenţii acestora informaţiile de care au nevoie pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte parcursul lor educaţional.
Tot aici pot alege să descopere peste 20 de universităţi aflate în top 100 mondial, printre care şi University College London, Imperial College London, Universiy of Bristol, University of Essex', precizează organizatorii.
Îşi vor prezenta oferta educaţională la RIUF şi Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea 'Babeş-Bolyai', Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism 'Ion Mincu', Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
Organizatorii arată că, potrivit Times Higher Education, universităţile olandeze prezente la RIUF sunt clasate în top 20 al instituţiilor din această ţară cu rata extraordinară de angajabilitate: University of Twente (locul 5), University of Groningen (7), Rotterdam University of Applied Sciences (10), Fontys University of Applied Sciences (14), HU University of Applied Sciences (14), Tilburg University (17). Şi instituţiile britanice se află în topul universităţilor cu cele mai mari rate de angajabilitate, conform acestui studiu. Imperial College London (5), University College London (8), University of Bristol (9), University of Southampton (21), University of Sheffield (29), University of Birmingham (32), Brunel University (33) sunt doar câteva dintre marile centre academice din Regatul Unit prezente la eveniment, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie