Data actualizării: 19.10.2016 10:46
Data publicării: 16.10.2016 19:47

Top 100 mari maeştri ai artei româneşti, de la Nicolae Grigorescu la Adrian Ghenie

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura

Cel mai aşteptat eveniment al sezonului – Licitaţia de Toamnă - Top 100 mari maeştri ai artei româneşti – va aduce în prim-planul pieţei de artă un contemporan de acum celebru: Adrian Ghenie. Pictorul român a cucerit Londra pe 6 octombrie cu ocazia unei licitaţii organizate de celebra Casă Christie's, o lucrare de-a sa fiind adjudecată pentru extraordinara sumă de 7.109.000 lire sterline.

Şansă unică pentru bucureşteni. Licitaţia de Toamnă va aduce în atenţia participanţilor opere unice ale unor artişti celebri, de la clasicul Nicolae Grigorescu până la cel mai performant pictor contemporan, Adrian Ghenie. Artmark invită toţi pasionaţii de artă, colecţionari ori simpli consumatori, să ia parte la acest eveniment marţi, 25 octombrie 2016, ora 20:00, la Athénée Palace Hilton.

La numai 39 de ani, Adrian Ghenie e pe lista scurtă a celor mai mari case de licitaţii din lume, iar lucrările sale sunt achiziționate și expuse de cele mai mari si cunoscute muzee. Cel mai recent record înregistrat de opera lui Ghenie a avut loc cu câteva zile în urmă, la data de 6 octombrie 2016, cu ocazia unei licitaţii londoneze, una dintre cele două lucrări participante, Nickelodeon fiind adjudecată pentru 7.109.000 lire sterline.

Adrian Ghenie va fi prezent în Licitaţia de Toamnă a casei Artmark, dedicată unui top al 100 de artiști români cel mai bine tranzacționați în piața românească ori în cea internațională, de la clasicii Grigorescu și Aman, la modernii Tonitza și Șirato, până la arta contemporană reprezentată de Țuculescu, Paul Neagu, Bernea ori Ghenie. O superbă lucrare semnată de Ghenie, din prima perioadă de maturitate stilistică a artistului, intitulată Christ, are o valoare estimativă conservatoare, adaptată stadiului de dezvoltare a pieţei româneşti de artă, fiind cuprinsă în intervalul 12.000 – 18.000 de euro.

Alte nume celebre ale plasticii româneşti vor constitui surpriza adusă de către evenimentul Top 100 Mari Maeştri ai Artei Româneşti. Acesta va avea loc marţi, 25 octombrie 2016, ora 20:00, la Athénée Palace Hilton. Licitația propune o selecție riguroasă, cu opere semnate de Brâncuși, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza sau Ion Țuculescu, pentru a aminti numai nume dintre cele mai răsunătoare.

Semnalăm câteva dintre operele propuse.

Lectură o frumoasă grafică din 1915 de Theodor Pallady (1871, Iaşi - 1956, Bucureşti) provine din colecția Marie Jeanne (Diamandy) și Nicolae Bastaki. Marie Jeanne era fiica Ioanei Pallady din căsătoria acesteia cu Constantin Diamandy, boier și diplomat român, ministru plenipotențiar la Petersburg și ulterior, ambasadorul României la Paris. Constantin Diamandy a avut cu Ioana, născută Ghika, 3 copii: Marie Jeanne, Magda și Ion. Marie Jeanne s-a căsătorit cu Neculai Bastaki, inginer agronom cu studii în Belgia, iar sora sa, Magda, cu Emil Sturdza și mai apoi cu George G. Assan, alături de care a locuit în casa Assan din piața Lahovary, astăzi Casa Oamenilor de Știință. Iubitoare de artă, Marie Jeanne și-a început colecția sub îndrumarea tatălui. Valoare estimativă: 800 - 1.200 de euro.

De acelaşi artist sunt realizate şi grafica Acoperișuri pariziene (700-900 de euro), dar şi pictura Trandafiri și evantai, datată în anii 20, provenită din colecţia amintită, estimată la 12.000 - 18.000 de euro.

Un alt pictor, prezent cu mai multe lucrări în licitaţie, este Ion Theodorescu-Sion. Atrage atenţia, în primul rând, Compoziţie cu motive românești (Schiță pentru decorarea Palatului Regal ), estimată la 900-1.500 de euro, provenind din colecția istorică a Elenei Theodorescu-Sion şi expusă, în 1938, la Biennale d'Arte di Venezia.

I se alătură După bal (2.800 - 3.500 de euro), expusă, de asemenea la Bienala de la Veneţia în acelaşi an, şi, mai ales, Nevermore (7.000 - 10.000 de euro), pictată în 1909-1910, lucrare ce a participat la Expoziția Tinerimii Artistice din București, în aprilie 1910, şi a fost reprodusă, tot atunci, în Noua Revistă Română.

În discuția despre prima perioadă a maturității artistice a lui Theodorescu-Sion, în speță 1909-1911, trebuie luat în considerare bagajul pictural, estetic și imaginar față de care Sion se raporta. Influența marilor maeștrii europeni era un factor decisiv nu numai pentru pictorul nostru, aura unui Paul Gauguin, Vincent van Gogh, Toulouse-Lautrec, Maurice Denis, Derain și mai ales Cezanne fiind importantă și pentru restul generației lui Theodorescu – Sion – Cecilia Cuțescu-Storck, Iser, Dărăscu, Ressu – generație ce se manifesta ca înnoitoare și racordată la spiritul modernist începând cu 1910. Afinitățile resimțite față de simbolismul literar, intermediate de pasiunea pentru versurile lui Baudelaire, Macedonski sau Bacovia, dar și de prietenia cu teoreticienii români ai simbolismului (Ion Pillat sau Ion Minulescu), alături de aspirația pentru "stilul nou" (Jugendstil) vor genera în creația lui Theodorescu-Sion o etapă concretizată în operele pictate în anii mai sus menționați.

Efectul "ornamental" este cel ce îl apropie pe Sion de caracterul alegoric al Jugendstilului, evident interpretat într-o manieră personală, lucruri ce se contopesc în compunerea operei de față – paleta cezanniană (tonurile de albastru), tehnica pointillistă sub influența lui Signac și un anume decorativism ce amintește de compozițiile lui Klimt.

Un alt nume prestigios al artei româneşti este Francisc Şirato (1877, Craiova - 1953, Bucureşti), bine reprezentat şi el în licitaţie.

Lila cu fundă roșie, din 1933-1934, este estimat la 12.000 - 18.000 de euro. În 1933, Șirato devenea profesor titular la Catedra de Desen și Pictură a Academiei de Arte Frumoase din București și era în același timp membru al juriilor celor două Saloane Oficiale (cel de pictură și cel de desen și gravură), iar doi ani mai târziu pictorul era medaliat cu aur la Expoziția de Artă Românească de la Bruxelles. Din lista colecționarilor care îi achiziționau constant opere din expoziții, putem aminti nume ca Iosif Dona, Pamfil Șeicaru, Zambaccienii (Krikor, Onic și Grigore), Henri Trembiski, Dimitrie Gusti sau Adolphe Ruleta. Așadar, în anii 30, Francisc Șirato era în apogeul carierei, opera critică și picturală îi era apreciată, dar și cea de profesionist în domeniul picturii (conservator la Muzeul de Artă Națională, monografist al lui Nicolae Grigorescu – 1939).

Din această perioadă uleiul de față prezintă o temă des întâlnită în imaginarul pictural. Interiorul cu model feminin s-a coagulat în pictura lui Șirato în special datorită personajului analizat - cunoscuta Lila Nădejde, nepoata artistului, ce va fi pictată pe parcursul a mai bine de un deceniu. În 1926-1927 apar primele opere, în care modelul preferat este prezentat în diverse ipostaze, inițiind un adevărat ciclu ce va deveni mai mult decât relevant. Albumul (col. Dona) sau Fată lucrând filet (Muzeul Național de Artă al României, inv. 551) sunt printre primele pânze care menționează tema amintită, opere dezvoltate exclusiv în jurul modelului, care însă răspund unor interogații picturale mai adânci. Descoperirea universului dobrogean avea să permuteze interesul cromatic al lui Șirato care, treptat, va sintetiza din ce în ce mai evident planul cromatic, dus la înalte grade de profunzime de îndată ce va ajunge la Balcic. Paleta de culori folosită în pictura de interior, așa cum ne este prezentată și în opera de față, se regăsea în special în atmosfera descoperită pe țărmurile sudice ale Mării Negre, tonurile pastelate, calde acaparând în totalitate imaginarul, indiferent de tema aleasă.

Să amintim şi Cârciumărese, din 1937, estimată la 8.000 - 12.000 de euro.

Legendă (Toamna la Ștefănești) de Ion Ţuculescu (30.000 - 50.000 de euro), a participat la a XXXIII-a Expoziție a Bienalei Internaționale de Artă, Veneția, 1966 și este menționată și reprodusă în detaliu în catalogul expoziției. Opera a participat şi la Expoziția Retrospectivă "Ion Țuculescu", de la Muzeul Național de Artă al României - Muzeul Colecțiilor de Artă, București, dar şi la expoziția "Țuculescu" itinerată în Copenhaga, Kunstforeningen, 1967.

În pictura anilor 50, perioadă căreia îi aparţine opera de față, Țuculescu ni se prezintă ludic uneori, experimentând pictura sub forma ei instinctivă. Nu ne referim aici doar la instanța aparent facilă și jucăușă a păpușilor sau formelor umane naiv reproduse, ci la modul în care își reconsideră pictura. La o minimă analiză stilistică, putem observa fondul inițial pe care se desfășoară compoziția. Peisajul are și în cazul operei de față – ca de altfel pe tot parcursul deceniului șase – statutul de suport meditativ. Amintind de perioada peisajelor create la Mangalia, așadar tipic pentru mijlocul anilor "40, în care câmpul din prim-plan se echilibrează în contradicție valorică cu albastrul cerului, acest fundal devine locul predispus spiritualizării. Devine element de statornicie, punct din care Țuculescu reușește să pornească spre chestionarea înțelesurilor metafizice. Arta primitivă, corelată cu ramificările ei în arta populară românească – alt element de statornicie și continuitate – primește aici o însemnătate aparte. "Legendă" ne îndreptățește să o catalogăm în rândul operelor ce definesc ruperea esteticului de mimetic și a mimeticului de funcția lui primară în relația cu imaginea și racordarea acesteia la realitate. Întregul registru figurativ nu se relaționează față de aparența ingenuă, ci trădează acea posedare de tip hedonic sub care Țuculescu a creat în ultimii cinci ani de carieră. Chiar dacă nu se rupe total de figurativ – așa cum avea să se îmtâmple cu arta sa după 1958 – Țuculescu extrage din realitate doar forma, reconfigurând înțelesul. De fapt, avem în față un produs al osmozei dintre realitate și motiv folcloric: pe de o parte peisajul, iar pe de altă parte "recuzita"- păpușile, frunzele, păsările și celelalte elemente decorative de sorginte folclorică.

Desigur, de mare atenţie se va bucura Întoarcerea de la târg (25.000 - 45.000 de euro), realizată de Nicolae Grigorescu (1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina) între 1895 şi 1905.

La 1910, data la care Alexandru Vlahuță publica prima monografie Nicolae Grigorescu, Întoarcerea de la târg se regăsea încă în atelierul lui Nicolae Grigorescu de la Câmpina.

În ultima perioadă a creației lui Grigorescu, imaginarul suferă o mutație de valorație, formula particularizantă dispare, individualizarea nu mai este scontată, dar nu este înlocuită de o generalitate fadă. Calitățile vizuale ale obiectelor sunt contopite și integrate în discursul cromatic ce acum generalizează doar forma aspectului total. Lucrarea noastră, parte integrantă a ultimului deceniu de creație, nu face notă discordantă față de arta nuanțelor luminoase, în acest profund discurs de transfigurare a fenomenelor naturale. Discuția despre efectele produse de imaginea grigoresciană este organizată în jurul luminii, problemă cu atât mai dezbătută în cazul așa numitei perioade "albe". Ce reușește să realizeze pictorul în această ultimă etapă este o aprofundare instinctivă a unui fenomen natural, pe care îl atribuie și îl racordează plastic necesităților picturale - subiectul "național", derivat din viața țăranului român.

Marea la Techirghiol (7.000 - 10.000 de euro) şi Promenadă pe malul mării, dar mai ales Garoafe roșii (12.000 - 18.000) de Gheorghe Petraşcu (1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti) oferă o imagine relevantă asupra evoluţiei artistului.

De la debutul său din anul 1900 şi până în ultimele zile de lucru ale anului 1942, Gheorghe Petraşcu şi-a petrecut viaţa aplecat fără odihnă deasupra pânzei. În opera sa a ridicat la rangul de mare creaţie motive aparent lipsite de importanţă: o oală smălţuită, simple obiecte din atelier sau un colţ de natură. Instinctul său de pictor îl face să inventeze din orice spectacole picturale, să transforme banalitatea într-o maiestuoasă magie cromatică. Prin ochii pictorului totul devine halucinant, dramatic, somptuos, fără să deprime, slăvind măreţia gravă a vieţii. Din şcoala lui Goya învaţă secretul negrului, îşi desăvârşeşte tehnica în a-l face util şi preţios, roşurile, aurul, rozul, griurile sunt cele care echilibrează şi armonizează spectacolul. Nu putem spune că florile au reprezentat unul dintre cele mai abordate subiecte din cei peste 40 de ani de carieră ai lui Gheorghe Petrașcu. Florile modelate de Petrașcu intră într-una dintre cele mai specifice părți ale artei moderne românești, tocmai din cauza diferențelor dintre stil și motiv. Ca abordare, florile sunt prezentate în aceeași manieră ca și naturile statice, de altfel apar nu o dată și în aceeași compoziție ca un întreg. Chiar dacă artistul s-a caracterizat mereu printr-o aplecare asiduă asupra trăsăturilor minerale ale lucrurilor, florile au fost îndrăgite de pictor, devenind un subiect deseori abordat. Evoluția lui este remarcată și în numărul operelor ce prezintă acest motiv, și unde la 1903 prezenta două pânze cu flori, iar în 1913 patru, în 1919 Petrașcu ajungea să expună nu mai puțin de patruzeci.

Chiar dacă calitățile picturale pe care le regăsim în operele artistului ne îndreaptă mereu spre tărâmul anorganic, vorbind mereu despre smalțul suprafețelor, despre impresia de cristalizare sau despre concentrare materiei, florile lui Petrașcu nu încearcă să găsească acele efecte naturale identificabile în prospețimea unor trandafiri pictați de Luchian sau în gingășia unei crenguțe înflorite a lui Grigorescu. Petrașcu alege să prezinte motivul în funcție de scara proprie a valorilor estetice, drept urmare tratează florile în același spirit plastic care îl reprezintă, oferind suprafeței aceeași materialitate expresivă. Tocmai datorită acestui lucru florile alese de pictor nu sunt pretențioase, prețioase sau alese ci alege garoafe, crizanteme, bujori sau maci. Raportat la o structură clasică a ansamblului pictural, motivul central este pictat frugal însă accentuat și echilibrat, încât efectul pictural să fie întocmai cel onest față de opiniile estetice ale pictorului.

Portretele de copii ale lui Nicolae Tonitza rămân subiectele cele mai iubite de public şi de colecţionari. De data aceasta, este propusă pictura Fetiță cu bonetă albă. Focusul, centrul de gravitate și expresivitate, este concentrat desigur în ochii deosebit de expresivi, a căror vibrație interioară reflectă și se emană în întreaga compoziție. Ei acaparează o bună parte a chipului, se contopesc cu genele și sprâncenele și se topesc în tonuri incerte, oferind chipului o înfățișare de o onestitate crudă. În aceeași manieră inefabilă de semitransparență, nasul și obrajii rozalii sunt menționați subtil, însă fizionomia rămâne influențată de privirea atât de autentică și lipsită de prejudecată a fetei. În celălalt plan, eficient conturat prin jocuri cromatice, Tonitza se folosește de suprafeţe decorative expresive pentru a accentua fundalul și pentru a evita acel portret stereotip academist. Probabil din motive de regie cromatică, Tonitza ornamentează în culori tari cadrul în care este proiectat portretul, oferind un joc minunat între paleta fină și ascetizată în care sunt pictate veșmintele (alburi, roșuri) și fundal.

Opera oferă o interpretare ușor ludică a unui chip apropiat artistului (probabil una dintre nepoate sau fiicele prietenilor săi), dat fiind faptul că nu se rezumă la un singur portret după acest model (vezi studiul pentru aceasta operă din colecția istorică Siligeanu). Este cunoscut faptul că Tonitza a reinterpretat în diverse ipostaze portretele copiilor săi și a celor din intimitatea familială și camaraderească, copiii fiind personaje principale în diverse "producții" scenografice. În cazul operei de față pictorul este interesat de inocența și transparența emoțională de care numai un copil e în stare, această onestitate puerilă fiind îmbrăcată de iscusința penelului și registrului cromatic tonitzian.

Valoare estimativă: € 40.000 - 60.000

Aceluiaşi pictor îi aparţin lucrările Gladiole (9.000-15.000 de euro) şi Pe malul lacului, estimată la 9.000 - 14.000 de euro. Colecţionarii pot regăsi multe nume sonore ale picturii interbelice şi contemporane româneşti, cum ar fi Samuel Mützner, cu Intimitate, din 1935, estimată la 5.000 - 7.500 de euro, Nicolae Vermont, cu Zi de vară în Franța (1.000 - 1.800 de euro) şi Cusătoreasă (2.000 - 3.500 de euro), Alexandru Ciucurencu, cu două opere, Ghivece cu flori și pensule (9.000 - 15.000 de euro) şi Casa de creaţie de la Căciulaţi (8.000 - 10.000 de euro).

Atrage atenţie şi un grup de lucrări semnate de Sabin Bălăşa, începând cu Autoportret (10.000 - 15.000 de euro), continuând cu Călătoria (10.000 - 16.000 de euro), Inocenţă (4.000 - 6.000 de euro) şi Nimfă (5.000 - 8.000 de euro).

Să mai semnalăm Flori de câmp şi păpădii de Constantin Piliuţă (2.000 - 3.000 de euro), Pieta, realizată în 1930 de Olga Greceanu, estimată la 800 - 1.200 de euro, lucrare provenind din colecţia pictoriţei Nina Arbore.

Şi nu în ultimul rând, Țărănci din Vlaici, de Camil Ressu, pictură datată în prima jumătate a anilor '20, estimată la 8.000 - 12.000 de euro, Detournement de Totem (5.000 - 6.000 de euro), opera din 1978 a lui Jules Perahim şi două picturi de Magdalena Rădulescu, un ulei pe metal, intitulat Regele Oedip (2.500 - 3.500 de euro) având scris pe verso ": "Oedip rege cu George Vraca și Mariana Voiculescu pe o tablă din dărâmăturile Teatrul Național, executat de Magdalena Rădulescu", şi Nuntă împărătească (2.500-3.500 de euro).

Nu putem omite, desigur, un frumos Pod la Veneţia de Corneliu Baba (8.000 - 12.000 de euro).

În domeniul graficii, se detaşează Dublu autoportret de Victor Brauner (1.500 - 2.500 de euro) şi guaşa Tătăroaice la cafenea de Iosif Iser (3.000 - 5.000 de euro). De mare interes şi cumva inedită este una dintre puţinele opera de sculptură: un Scaun sculptat, decorat cu grifoni și cap de copil de Constantin Brâncuşi, estimat la 70.000 - 100.000 de euro. Piesa provine din colecția familiei Klarsfeld, fiind cumpărată direct de la Constantin Brâncuși de Sofia Klarsfeld. Este realizat în perioada în care artistul se afla la studii la Craiova, în cadrul Școlii de Arte și Meserii pe care o absolvea în cursul anului 1898. Scaunul este atribuit și autentificat în atestatul din data de 5 aprilie 1995 de către istoricul și criticul de artă Radu Bogdan.

Prima perioadă a carierei lui Constantin Brâncuși a incitat generații întregi de istorici de artă în a găsi reperele autohtone ce ulterior ar fi devenit surse de inspirație în creația de maturitate. Astfel, de la brâncușiologi consacrați internațional (Geist, Rowell, Brezianu, Varia ș.a.) până la entuziaști și colecționari contemporani, perioada românească (1894-1903) reprezintă o etapă scrutinată și cercetată asiduu în diversele monografii și studii dedicate lui Brâncuși.

Prima perioadă recunoscută ca una importantă în evoluția ulterioară a artei lui Brâncuși este identificată și localizată în Craiova anilor 1894-1898, atunci când Constantin Brâncuși urma cursurile Școlii de Arte și Meserii din capitala Olteniei. Sunt anii în care Brâncuși, decis să "evadeze" din Hobița natală, studiază tâmplăria și sculptura, la o Școală de arte ce avea deja 20 de ani de existență. Fișele de școlarizare ne arată un elev silitor, dornic de reușită, terminând anii școlari primul, cu burse de studiu sau chiar promovând 2 ani de o dată (anul III îl termina primul cu media 9, 32, situație repetată și în anii IV și V când este primul student cu medii peste 9). Cursurile specializate de sculptură le începea în cursul anului 1895, pentru ca, pe parcursul anilor 1896-1898 să se specializeze la această clasă. Verile însemnau și ele ocazii de specializare, unul dintre cele mai importante momente fiind consemnat în vara anului 1897, când Brâncuși călătorea la Viena, unde avea să lucreze la o fabrică de mobilier Thonet, de unde primea un certificat de calificare. Cel mai probabil Brâncuși începea atunci să lucreze după model (cum era moda vremurilor), moment în care se familiarizează cu modele europene de mobilă salon. Această uzanță era practicată și de un elev al Școlii de Arte și Meserii din Craiova, devenind nu doar un exercițiu, ci și o modalitate de a-și câștiga existența - Brâncuși trăia cu mari greutăți financiare în Craiova, fiindu-i necesare atât cazarea din oficiu, bursa de studii, cât și diverse slujbe.

Scaunul, creat într-un stil întâlnit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în centrele de mobilier din Europa Centrală (Austria, Italia), este definit de o manieră eteroclită, după model. În studiul dedicat acestei piese în "România literară", iulie 1995, Radu Bogdan presupune că acest scaun a reprezentat o creație unică tocmai datorită materialului folosit, deschizând drumul unei mici serii din care probabil face parte Scaunul de la Muzeul de Artă Craiova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News