Data publicării:

Top 10 milionari români care au murit în 2011

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
george naghi
george naghi

George Naghi, Mihai Cârciog şi "Regele micilor" sunt trei dintre oamenii de afaceri români care şi-au pierdut viaţa pe parcursul anului 2011. Niciunul dintre aceşti români bogaţi nu a murit de bătrâneţe, după o viaţă împlinită şi tihnită. Cei mai mulţi au sfârşit violent în accidente stupide sau şi-au pus capăt zilelor, măcinaţi de boli şi de demonii depresiei.1. George Naghi, patronul imperiului Aldis Milionarul călărăşean în vârstă de 59 de ani şi-a pierdut viaţa pe 7 august, după ce ambarcaţiunea cu motor în care acesta se afla împreună cu soţia sa, Alina (54 de ani), s-a izbit violent de malul braţului Borcea al Dunării, în apropiere de Călăraşi. Moartea fulgerătoare a survenit la nici 24 de ore după un eveniment fericit în familie - nunta lui Doru, fiul lui Gheorghe Naghi. Proprietarul uneia dintre cele mai mari companii producătoare de mezeluri, Naghi era la a treia căsătorie. El avea o fiică Valentina, din primul mariaj, şi un băiat de 24 de ani, Doru, din a doua căsnicie. Cu o avere estimată de revista Forbes la 28 milioane de euro, Naghi era unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România; pe lângă două fabrici de mezeluri, el mai deţinea o companie care se ocupa de agricultură şi o firmă de construcţii, precum şi numeroase proprietăţi de valoare. Potrivit testamentului redactat de Naghi, cea mai mare parte a averii sale i-a revenit soţiei. Naghi a fost înmormântat într-un cimitir din Călăraşi la 10 august, zi de doliu local declarată de Primărie, iar la funeralii au asistat aproape 3.000 de oameni. 2.Mihai Cârciog, primul mogul de presă din România Fondatorul trustului de presă Expres a murit într-un spital din Viena, în noaptea de 11 spre 12 august. „M-a sunat la ora 00.47, chiar înainte de operaţie, înainte să îi ia medicii telefonul. Mi-a spus că va suferi o operaţie de urgenţă în urma căreia, probabil, nu va supravieţui. Mi-a mulţumit pentru tot şi ne-a urat mult succes mai departe. Ne-a rugat să avem grijă de ai lui“, a declarat Sorin Strutinsky, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Cârciog, pentru cotidianul Adevărul. Strutinsky a mai spus că omul de afaceri avea un stent pe o arteră, care se infectase: „Nu a fost o operaţie programată. S-a simţit rău şi s-a dus la spitalul din Viena. Medicii i-au spus că dacă nu se operează va muri. Chiar şi aşa, operaţia avea 50% şanse de reuşită.“ Mihai Cârciog a înfiinţat, la începutul anilor '90, revistele Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf, Academia Caţavencu, Cuvântul, VIP, posturile de televiziune Tele 7 abc, SOTI Neptun, TV89 Timişoara şi cotidianul Evenimentul zilei. 3. "Regele micilor", învins de boală şi de sărăcie Ion Oiţă (63 de ani), patronul restaurantului "La Cocoşatu", în care erau preparaţi cei mai buni mici din Capitală, s-a spânzurat la 5 decembrie într-o anexă a localului. El a lăsat în spate o familie încercată din greu de drame şi nu a lăsat un bilet de adio. Banii nu i-au adus fericirea „Regelui micilor“, cum a fost supranumit Ion Oiţă de bucureşteni. În 2004, fiul său, Florin (36 de ani), membru al lotului naţional de tenis, campion naţional la dublu mixt, a fost la un de moarte după ce un britanic a intrat în el cu maşina. Tânărul conducea o motocicletă şi a fost lovit atât de puternic încât medicii au luptat timp de zece luni ca să-l salveze. Oiţă a vândut atunci mai multe proprietăţi din Capitală ca să-şi poată opera fiul în Germania, însă medicii au fost nevoiţi să-i amputeze acestuia piciorul drept. Mutilat pe viaţă, tânărul a fost părăsit de soţie, care a plecat cu fiul lor. Ion Oiţă suferea de ciroză în fază terminală şi era copleşit de problemele afacerilor sale, având datorii de un milion de euro. Dealtfel, fostul milionar a fost înmormântat în cimitirul săracilor. Omul de afaceri era patronul restaurantului "La Cocoşatu" din 1996 şi îl avea ca partener de afaceri pe Andrei Alexandru, grataragiul după care a fost denumit localul. 4. Claudiu Silaghi, fondator al Băncii Transilvania, a murit la Viena Omul de afaceri clujean a decedat pe 16 martie, într-o clinică austriacă, după ce pe 31 decembrie 2010 suferise un atac vascular cerebral. Claudiu Silaghi (54 de ani) a fost fondator, vicepreşedinte şi membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania. Silaghi era unul dintre cei mai bogaţi clujeni, cu o avere estimată la 40 milioane de euro, conform topului realizat de revista Capital. El era membru al clubului Rotary Parc, care reuneşte cei mai puternici oameni de afaceri din judeţul Cluj. 5. Constantin Spak şi-a înfipt de trei ori cuţitul în inimă Tatăl iubitului Andreei Antonescu a fost găsit mort pe 10 aprilie, în incinta fermei sale din comuna Valea Mare, judeţul Olt. Acesta s-a înjunghiat de trei ori cu un cuţit în inimă, una dintre lovituri fiindu-i fatală. Potrivit agenţiei Mediafax, omul de afaceri în vârstă de 57 de ani era depresiv. În luna aprilie, el fusese programat la un control, ca urmare a tratamentului psihiatric recomandat de medicii Institutului de Psihiatrie Alexandru Obreja din Bucureşti. Pe data de 7 septembrie 2010, Spak suferise un transplant hepatic pentru ciroză hepatică cu virus B, avea diabet şi pleurezie dreapta, dar boala nu recidivase, iar evoluţia postoperatorie era foarte bună. Omul de afaceri urma să devină socru mare, dar şi bunic: Traian, unul dintre fiii săi, îşi programase căsătoria cu Andreea Antonescu, artista fiind însărcinată atunci în luna a şaptea. Averea lui Constantin Spak era estimată la 80 de milioane de euro. 6. Codrin Ardeleanu, accident fatal de ATV în Grecia Directorul fabricii de pâine Savoria din localitatea prahoveană Floreşti şi-a pierdut viaţa pe 3 septembrie, în timpul vacanţei pe care o petrecea împreună cu familia în Grecia, pe insula Thassos. Omul de afaceri a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea şi a căzut într-o prăpastie. Codrin Ardeleanu avea 40 de ani, locuia în Bucureşti şi conducea fabrica de pâine Savoria, inaugurată în februarie anul acesta la Floreşti, investiţie de aproximativ nouă milioane de euro în care era asociat cu fiicele lui Dan Voiculescu, Corina şi Camelia Voiculescu. Ardeleanu era pasionat de scufundări şi era implicat în proiecte ce aveau ca scop salvarea unor specii marine rare din Marea Neagră. 7. Valeriu Damian, victima unei crime bizare COntroversatul om de afaceri băcăuan a fost găsit mort, în vila sa din cartierul rezidenţial din satul Luncani, în noaptea de 10 spre 11 august. Descoperirea a fost făcută chiar de soţia sa. Damian era legat de mâini şi de picioare, iar cadavrul avea multe semne de violenţe. Medicii legişti au stabilit că bărbatul a murit asfixiat. Camerele video din vilă au înregistrat doi bărbaţi care purtau cagule şi mănuşi negre, iar familia omului de afaceri a oferit o recompensă de 10.000 de euro pentru orice informaţie despre autorii crimei. La patru luni de la comiterea crimei, surse judiciare susţin că în acest caz ar fi fost identificaţi trei suspecţi. În 2004, omul de afaceri băcăuan şi fratele lui, Nicuşor Damian, au fost arestaţi fiindcă i-au oferit magistratului Vasile Doană 100.000 de dolari mită pentru stoparea cercetărilor procurorilor anticorupţie în cazul lor. Valeriu Damian avea 66 de ani, era căsătorit şi avea două fete. 8. Patronul restaurantelor "L'Incontro", ucis de ATV Viorel Filip (52 de ani), patronul restaurantelor "L'Incontro" din Capitală, a murit pe 8 decembrie, într-un accident petrecut în comuna ilfoveană Berceni. Bărbatul în vârstă de 52 de ani se plimba seara pe un câmp din comuna Berceni, împreună cu un prieten (25 ani). Viorel Filip (52 ani) nu a observat canalul de irigaţii din faţa lui şi a căzut cu ATV-ul în el. În urma impactului, vehiculul s-a răsturnat şi a căzut peste Viorel Filip. Omul de afaceri a murit strivit de greutatea ATV-ului, iar pasagerul din spatele său a fost rănit. 9. Proprietarul Palatului Ştirbei, învins de cancer Ovidiu Popescu unul dintre cei mai cunoscuţi jucători din industria petrolului, a murit pe 7 iulie, într-o clinică din Texas. Acesta avea 53 de ani şi suferea de cancer de pancreas. Ovidiu Popescu era preşedintele companiei Petrolexportimport şi proprietar al Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei, pe care dorea să îl restaureze şi să-l includă într-un proiect comercial şi imobiliar, cu o investiţie de 120 de milioane de euro. Potrivit Forbes, Ovidiu Popescu avea o avere de 12-15 milioane de euro. 10. Strivit de propriul Q7 Ion Palea (41 de ani), din Bucureşti, a murit pe 29 mai, în localitatea vâlceană Oteşani. Omul de afaceri coborâse din maşină pe un drum în pantă ca să vorbească cu un prieten pe care l-a observat pe marginea drumului, însă a lăsat bolidul, un Audi Q7, fără frâna de mână trasă. Maşina avea cutia hidramată şi a fost lăsată în poziţia «parcare», astfel că în pantă a pornit de pe loc. Bărbatul a încercat să se urce din mers pentru a o opri, dar a fost prins sub roţi şi ucis, iar maşina a intrat în şanţ. Ion Palea deţinea mai multe magazine în Bucureşti şi în Constanţa, dar şi în Horezu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel