Data publicării:
Tony Blair: UE să coopereze cu Rusia într-o problemă mai importantă decât Ucraina
Fostul premier laburist Tony Blair face un apel la Uniunea Europeană să depășească neînțelegerile cu Rusia și să lupte împreună împotriva amenințării "islamismului radical".
Blair a avut, miercuri, o ieșire controversată, în care a avertizat cu privire la pericolul global pe care îl reprezintă ascensiunea islamismului radical.
Fostul premier a arătat că Vestul și Rusia ar trebui să se unească pentru a lupta împreună împotriva fundamentalismului islamic din Orientul Mijlociu, problemă despre care Blair spune că este mai importantă decât cea a Ucrainei.
"În acest subiect, indiferent de neînțelegerile noastre, ar trebui să ne pregătim pentru a coopera cu Estul, în particular cu Rusia și China", a arătat Blair în timpul declarații susținute la Londra.
"China și Rusia au exact aceeași dorință ca SUA și Europa de a învinge această ideologie", a mai spus Blair.
Emisarul special al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu a adăugat că problema fundamentalismului islamic este una "asupra căreia principalele națiuni din G20 ar putea coopera și acționa împreună".
Blair spune că Vestul trebuie să fie pregătit să susțină "revoluții" în țări precum Iranul, unde regimul de la putere este unul al fundamentalismului islamic.
Tony Blair este un avocat al intervenției vestului în războiul civil din Siria, acțiune care a fost pe care să se întâmple anul trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News