Data publicării:
Tonel Pop, avocatul familiei Melencu: Procurorii m-au amenințat, m-au filmat
Avocatul Tonel Pop, al familiei Melencu, acuză procurorii.
”Eu nu pot să comentez să fac nimic, pentru că procurorii m-au amenințat că-mi fac și mie dosar penal dacă nu fac ce vor dânșii. Deci eu nu pot să-mi mai desfășor activitatea ca avocat liber, pentru că m-au amenințat procurorii, m-au chemat, m-au filmat, cinci procurori deodată. Eu nu pot să-mi dau cu nicio părere, vă rog să mă înțelegeți, nu pot să spun nimic, m-au amenințat că-mi fac dosar penal, nu am ce să fac.” a spus avocatul familiei Melencu, la Antena 3.
Tonel Pop a afirmat că procurorii l-au amenințat că-l vor acuza de obstrucționarea justiției. ”Eu nu pot să-mi mai desfășor activitatea și nici să-mi sfătuiesc clienții.” a afirmat avocatul. El l-a acuzat pe polițistul din curtea familiei Melencu de sfidare, spunând că a refuzat să se prezinte și să prezinte mandatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News