Tomac, SOLICITARE către Firea
Data publicării:
Autor: Tudor Curtifan
WhatsApp
Deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, a afirmat, că Primăria Capitalei, respectiv primarul general, Gabriela Firea, trebuie să demareze de urgenţă discuţii cu autorităţile italiene în vederea achiziţionării terenului aferent Parcului "Nicolae Iorga" din Bucureşti, având în vedere că respectivul teren va fi scos la licitaţie de statul italian. 

"Astăzi voi trimite o scrisoare oficială către primarul general al Capitalei prin care voi solicita să înceapă, de îndată, dialogul cu statul italian cu privire la Parcul Iorga de pe Calea Victoriei. Am observat că astăzi, statul italian, fiind proprietar a scos la licitaţie terenul din acest parc de aproape 3000 de metri pătraţi. Cred că avem nevoie de aceste oaze de verdeaţă, iar statul român, respectiv Primăria Capitalei, are obligaţia să înceapă de îndată dialogul cu statul italian, astfel încât destinaţia pe care o are acest teren în clipa de faţă să se păstreze. În caz contrar, dacă statul nu va interveni, îmi dau seama ce se va întâmpla şi chiar nu este cazul ca acel parc, încărcat de istorie, să fie distrus", a declarat Eugen Tomac, la Parlament. 

Deputatul a explicat că autorităţile locale - Primăria Capitalei sau Primăria sectorului 1 - pot face demersuri pentru a începe discuţii pe acest subiect, inclusiv în vederea achiziţiei terenului. "Primăria Capitalei sau primăria de sector, pentru că se află în sectorul 1 acest parc, poate şi are şi cadrul legal pentru a începe discuţiile, inclusiv pentru achiziţia acestui teren, dacă e nevoie", a mai declarat Tomac. 

Ambasada Italiei la Bucureşti a anunţat, potrivit unui comunicat de presă, scoaterea la licitaţie, în perioada 10 aprilie - 15 mai, a şase imobile aflate în proprietatea statului italian, printre care şi un teren din Calea Victoriei, folosit drept parc public.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel