Tomac îl amenință pe Ponta cu plângere penală
Liderul interimar al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, într-o scrisoare deschisă transmisă, vineri, premierului Victor Ponta, îi urează "bun venit dn concediu", avertizându-l, totodată, că îi va face plângere penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice”.
"În primul rând vreau să vă urez bun venit din concediu. În al doilea rând doresc să vă atrag atenţia că sunt câteva probleme restante şi câteva priorităţi pentru România pe care Guvernul pe care îl conduceţi le-a neglijat în ultima perioadă", se arată în scrisoarea lui Tomac, potrivit Mediafax.
În continuare, președintele interimar al PMP enumeră reproșurile pe care le aduce Executivului condus de Victor Ponta, printre care figurează: privatizarea CFR Marfă, rata şomajului, rata de absorbţie a fondurilor europene, Acordul de parteneriat cu Comisia Europeană, perspectiva de introducere de noi taxe, revizuirea Constituţiei.
Însă, în opinia deputatului, cea mai "arzătoare" chestiune este cea a privatizării CFR Marfă, o temă în legătură cu care Eugen Tomac îl avertizează pe premier că intenționează să depună plângere penală împotriva sa, dacă nu va fi publicată Hotărârea de Guvern privind compania feroviară.
"Dintre acestea, chestiunea cea mai arzătoare este finalizarea procesului de privatizare a CFR Marfă. Din acest motiv, îmi permit să vă avertizez că, în cazul în care veţi obstrucţiona în continuare publicarea în Monitorul Oficial a HG nr.526 din 24.07.2013, voi depune o plângere penală împotriva dumneavoastră, în calitate de prim-ministru, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice", scrie Eugen Tomac în scrisoarea deschisă adresată premierului Victor Ponta.
La începutul acestei săptămâni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că Guvernul ar trebui să desfăşoare toate demersurile pentru a nu bloca privatizarea CFR Marfă, respectiv să publice în Monitorul Oficial hotărârea de Guvern privind compania feroviară şi să nu pună statul în situaţia de a plăti despăgubiri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News