Data publicării:

Tomac atacă PSD. ”Cuvântul de ordine, FRICA”

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, susține că în PSD, la ora actuală, cuvântul de ordine este frica, teama de a nu răspunde pentru ce au făcut. 

Alegeri prezidentiale 2024

”În PSD, la ora actuală, cuvântul de ordine este frica. Ei sunt conduşi de teama de a nu răspunde pentru prostiile pe care le-au făcut. Eu, colegii mei, dumneavoastră nu avem nicio vină că trăim într-o societate în care legile şi regulile se fac după cum le dictează lor conştiinţa în momente de frică. Noi avem dreptul la o altă Românie şi pentru ea construim acest partid” a spus Eugen Tomac.

Liderul PMP a adăugat că PSD nu poate blama pe alţii pentru situaţia din ţară, deoarece vina le aparţine.

”Nu mai putem trăi într-o lume izolată, în care oamenii aceştia cred că îi pot păcăli la nesfârşit pe oameni. Mă refer la pesedişti, la cei care conduc spunând ba că Soros e de vină, ba că multinaţionalele, ba că nu ştiu ce bănci. Nu, de vină în primul rând sunt cei care nu sunt capabili să ia decizii, deşi au primit votul oamenilor, pentru că au mers anul trecut în campanie electorală cu un program de guvernare inspirat din programul lui Dan Diaconescu, cu promisiuni peste promisiuni, iar astăzi schimbă Codul fiscal pentru că nu sunt bani, nu sunt capabili să gestioneze resursele ţării”, a mai declarat Tomac.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel