Data publicării:

Tom Cruise, actorul de la Hollywood care nu a jucat niciodată într-un film bun. "Evit imediat când îl văd pe afiş"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Cultura
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Val Vâlcu şi Alfred Bulai au vorbit, la Nod în Papură, şi despre filme. Astfel, aceştia au numit actorul care nu a jucat niciodată într-un film bun şi ale cărui filme le evită de îndată ce îi zăresc numele pe afiş. Este vorba despre Tom Cruise, starul din Top Gun şi seria Misiune Imposibilă. 

"Dacă te duci la un film sau la mall, eşti păcălit pentru că dai bani. Filmul, dacă e prost, ce faci? Ai dat o groază de bani", a precizat Alfred Bulai. 

"Ce e strident în ceea ce ai spus tu este "dacă e un film prost". Cum adică, dacă? Zi-mi un film bun!", a replicat Val Vâlcu. 

"Filmul prost e ăla în care stai până la sfârşit, te gândeşti că ai dat bani", a mai spus Bulai. 

"Văd acum că se toarnă a treia serie Top Gun. Hai să zicem că la vremea lui a prins. Dar eu când văd Tom Cruise pe afiş, îmi e clar. Imediat evit filmul. Tipul ăsta, Tom Cruise, nu are un film mai de Doamne ajută. Robert de Niro se prostituează, joacă în tot felul de prostii, dar a făcut şi filme tari. Dar Tom Cruise chiar niciunul? Nu zic să fie ca Anthony Hopkins, doar în filme de calitate, dar...", a mai declarat Val Vâlcu. 

"Genul ăsta de actor nu m-a interesat niciodată, e genul de actor care nu spune nimic. Nu sunt fan. Cred că am încercat să văd Top Gun, dar nu e în genul meu, cu siguranţă. Sunt nişte filme ca la Comitetul Oamenilor Muncii. Sunt filme de propagandă. Dacă le-ai dubla în limba română, să vezi ce penibile sunt multe replici. Sunt mai mult decât penibile", a intervenit Bulai. 

"Cum ar traduce Irina Nistor chestiile alea?", a spus Vâlcu. 

"Tu vorbeşti cu unul care a auzit-o de nenumărate ori pe Irina Nistor. În tinereţe mergeam la Preoteasa, la Casa de Cultură, ne dădeau filme, şi erau dublate la cască de Irina Nistor. În sală! O ascultam acolo cum încerca să spună porcărele", a mai spus Bulai. 

Youtube video image

Filmele lui Tom Cruise au adus încasări de 12 miliarde de dolari 

Warner Bros Discovery a anunţat marţi încheierea unui acord cu Tom Cruise, unul dintre cei mai bine cotaţi actori de la Hollywood, pentru a dezvolta şi a produce filme originale şi francize cinematografice în 2024, informează Reuters.

Parteneriatul încheiat cu Tom Cruise este o reuşită înregistrată de cei doi preşedinţi ai grupului Warner Bros Motion Picture, Michael De Luca şi Pam Abdy, şi împlineşte dorinţa adeseori mărturisită a CEO-ului grupului, David Zaslav, de a colabora cu talente de top atât în echipa de producţie, cât şi în faţa camerei de filmat.

Semnarea unui acord cu cel care este în mod incontestabil cel mai mare star de cinema din lume, Tom Cruise, are o importanţă uriaşă, a declarat analistul media al companiei Comscore, Paul Dergarabedian.

Talentul atrage talent, iar fiecare studio îşi promovează acordurile oficiale cu cineaşti şi vedete importante pentru a comunica către lume angajamentul faţă de aceşti mult râvniţi creatori, a adăugat el.

Tom Cruise, cunoscut pentru rolurile principale interpretate în pelicule precum Top Gun, The Last Samurai şi filmele din seria cinematografică Mission: Impossible, se va instala într-unul dintre birourile amenajate în complexul Warner Bros Discovery, situat în oraşul Burbank, California, călcând astfel pe urmele unor vedete precum Clint Eastwood şi Frank Sinatra.

De-a lungul unei cariere de cinci decenii, filmele cu Tom Cruise au adus încasări de peste 12 miliarde de dolari la nivel global, după ce Top Gun: Maverick, un lungmetraj lansat în 2022, a avut încasări de aproape 1,5 miliarde de dolari, potrivit datelor furnizate de compania Comscore. Cel mai nou film al actorului american, Mission: Impossible: Dead Reckoning Part One, a avut încasări mai modeste, de 568 de milioane de dolari în box-office-ul mondial.

Acordul încheiat cu Warner Bros nu este însă unul exclusiv, iar Tom Cruise va continua să lucreze la următorul opus din franciza Mission: Impossible alături de Paramount Pictures, potrivit unei surse, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel