Tőkés vrea protectorat asupra Transilvaniei. MRU: Nicio noutate politică

Europarlamentarul Laszlo Tőkés i-a cerut, sâmbătă, premierului Ungariei, Viktor Orban, să instituie, alături de Guvernul pe care îl conduce, „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, după modelul Austriei cu Tirolul de Sud. Referitor la solicitarea europarlamentarului, fostul premier și actual lider al Partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, spune că ea nu intră "evident" în cadrul constituţional.
Prezent la la dezbaterile de la Universitatea de Vară „Balvanyos” de la Băile Tușnad, europarlamentarul Laszlo Tőkés a declarat: „Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor – n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, a declarat Laszlo Tokes, citează Mediafax.
Pe de altă parte, liderul Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, tot sâmbătă, la Festivalul "Sighişoara Medievală", că cererea europarlamentarului Tőkés nu reprezintă "nicio noutate politică", întrucât "o mai vehiculează şi alţii".
"Am mai auzit de chestiunea aceasta şi nu e nicio noutate politică, nicio idee de moment. Şi n-o vehiculează doar un singur om, o mai vehiculează şi alţii. Noi rămânem la ceea ce Constituţia României spune: este un stat naţional unitar, formulele de descentralizare trebuie să funcţioneze bine peste tot şi în aşa fel încât comunităţile locale să beneficieze de pe urma descentralizării. Descentralizarea nu este un proces simplu, comportă timp, comportă resurse - nu poţi face descentralizarea fără resurse - şi în primul şi în primul rând o bună aliniere la interesul naţional, la interesul comunităţilor locale, la interesul naţional. Iată deci şi răspunsul meu. Multe idei, realitatea stă altundeva", a afirmat Ungureanu.
Întrebat dacă o cerere precum cea formulată de Laszlo Tokes intră în vreun cadru constituţional, fostul premier a răspuns: "Nu, evident că nu, şi aici practic şi discuţia se închide", ulterior, el adăugând că nu "știe dacă se poate realiza aşa ceva, nu se pune problema, pentru că nu acesta este interesul nostru".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News