Data publicării:

Tokes contestă ICCJ, în disputa cu Biserica ortodoxă pentru sediul BNR din Sf. Gheorghe

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Laszlo Tokes
Laszlo Tokes

Europarlamentarul Tőkés László contestă decizia ICCJ prin care clădirea fostului sediu al Băncii Naţionale Române din Sfântu Gheorghe a intrat în posesia Bisericii Ortodoxe Române și îi cere Patriarhului Daniel să adopte o luare de poziție în acest caz.

Potrivit unui comunicat de presă al deputatului în PE Tőkés László, Consiliul Judeţean Covasna a pierdut, după îndelungi tergiversări, iar Biserica Ortodoxă Română a intrat în posesia clădirii fostului sediu al Băncii Naţionale Române din Sfântu Gheorghe.

Ca urmare, în calitatea sa de fost episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, în data de 5 iulie, deputatul în PE, Tőkés László s-a adresat într-o scrisoare Preafericirii Sale Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aducându-i în atenție cazul de la Sfântu Gheorghe, care ”prin natura şi consecinţele ei pune într-o lumină nedorită cooperarea dintre Bisericile din România”, precum și faptul că, ”acest caz pare să demonstreze că prin deciziile luate, organele puterii de stat favorizează Biserica Ortodoxă Română, în detrimentul comunităţilor minoritare”.

În scrisoarea sa Tőkés László susține că ”acest caz scandalos ”este o insultă profundă la adresa demnităţii comunităţilor bisericeşti şi minoritare din ţara noastră, având în vedere că populaţia oraşului este preponderent de naţionalitate maghiară” și solicită Patriarhului Daniel o luare de poziție în acest caz, arătând că acest nou „joc juridic” din partea puterii de stat se înscrie organic în rândul acţiunilor antimaghiare ale proaspătului instalat Guvern Ponta, întărind pe deasupra, imaginea internaţională a „României corupte”.

Citește aici documentul integral

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel