Data publicării:

Toată Italia, în zonă portocalie. Liderii regionali cer renunțarea la zonele pe "culori"

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mario Draghi, noul premier al Italiei
Mario Draghi, noul premier al Italiei
În Italia liderii regionali propun schimbarea sistemului de raportare pe culori, susținând că a devenit învechit. 

Pentru moment se dorește ca toată Italia să intre în zona portocalie pentru câteva săptămâni pentru a controla infecţiile. 

Toată lumea cere o „schimbare de ritm” pentru a evita „deschiderile și închiderile continue care dezorientează cetățenii și care îi afectează pe proprietarii de afaceri”, relatează StiriDiaspora.ro care citează Corriere. 

Ieri a fost decisă trecerea regiunilor Emilia Romagna, Campania și Molise în zona de culoare portocalie.

În zona portocalie sunt și Abruzzo, Liguria, Toscana, Umbria (Perugia este zona roșie ), Trento și Bolzano, dar cei care rămân în banda galbenă - în special Lombardia și Lazio - există teama privind întâlnirile din weekend. De aici și recomandarea Institutului Superior de Sănătate de a „limita cât mai mult călătoriile”.

Președintele conferinței regiunilor și guvernatorul Emiliei Romagna, Stefano Bonaccini, a convocat astăzi guvernatorii pentru ora 17:00. 

Agenda este stabilită: "Evaluarea actualului sistem de reguli pentru gestionarea și limitarea pandemiei în vederea adoptării următorului Dpcm". 

Potrivit lui Bonaccini, „este nevoie de o reflecție, deoarece acest sistem de culori a avut sens în ultimele luni, dar cred că astăzi demonstrează o anumită fragilitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel