TNCMS celebrează 50 de ani de carieră a marelui regizor. Săptămâna Purcărete, program de excepție
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova (TNCMS) organizează, între 7 și 13 octombrie 2024, jubileul unui mare regizor-Săptămâna Purcărete, eveniment care celebrează 50 de ani de carieră a maestrului Silviu Purcărete.
Pentru prima dată în România, lumea teatrală și publicul fascinat de creațiile lui Silviu Purcărete își dau întâlnire la Craiova într-o sărbătoare fără precedent. Săptămâna Purcărete oferă o incursiune în universul actual al autorului celor mai de amploare două spectacole din istoria teatrului românesc: „Danaidele”, co-produs de Teatrul Național din Craiova, și „Faust”, producție fenomen care se joacă neîntrerupt la Sibiu din 2007.
Pentru a marca 50 de ani de excelență marca Silviu Purcărete pe scena lumii, timp de o săptămână, Naționalul craiovean va face o reverență în fața creatorului căruia îi datorează o perioadă de glorie internațională cu totul remarcabilă. Cunoscuta instituție va găzdui cinci spectacole din repertoriul curent al teatrelor din țară, regizate de Silviu Purcărete.
Mai mult decât o selecție de spectacole exemplare, jubileul Săptămâna Purcărete îl va aduce în fața publicului pe omul și creatorul Silviu Purcărete într-o serie de întâlniri cu cei care îi sunt și i-au fost, deopotrivă, colaboratori, prieteni și surse de inspirație: artiști, manageri sau producători și spectatori. Programul propus este o imagine vie a viziunii marelui regizor, o ușă deschisă către universul său atât de complex.
Personalități marcante ale spațiului cultural românesc precum Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Emil Boroghină, Dragoș Buhagiar, Vasile Șirli, Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Claudiu Bleonț, Marius Manole, Marina Constantinescu, Sebastian-Vlad Popa și Octavian Saiu se numără printre cei care îi vor fi alături lui Silviu Purcărete la ceas aniversar.
Astfel, singurul regizor român care a fost prezent în programele oficiale ale Festivalurilor de la Edinburgh și Avignon, cele mai importante evenimente de teatru de oriunde, dar și primul creator al scenei românești despre care s-a vorbit în întreaga lume după 1989 (re)vine la Craiova, într-un moment de referință pentru cultura română.
Săptămâna Purcărete, programul spectacolelor
LUNI, 7 OCTOMBRIE
19.00
Sala Amza Pellea
POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE
de Silviu Purcărete, inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô de Tsuruya Nanboku al IV-lea
regia Silviu Purcărete
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu 2018
2h30’ (fără pauză)
MARȚI, 8 OCTOMBRIE
12.00
Sala I.D.Sîrbu
POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE
un documentar de Alexandru Condurache
making of POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE în regia lui Silviu Purcărete, TNRS Sibiu
2h12’
19.00
Sala Amza Pellea
LEXICONUL AMAR
de Sebastian-Vlad Popa și Laur Cavachi,
după Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu
regia Silviu Purcărete
Teatrul Odeon București 2024
2h5’ (fără pauză)
MIERCURI, 9 OCTOMBRIE
12.00
Sala I.D.Sîrbu
REGIE ÎN PAPUCI
un documentar de Alexandru Condurache
making of RICHARD III în regia lui Silviu Purcărete, Tokyo Metropolitan Theatre 2017
1h34’
19.00
Sala I.D.Sîrbu
UNDEVA LA PALILULA
regia Silviu Purcărete
Libra Film 2012
2h25’
JOI, 10 OCTOMBRIE
19.00
Sala Amza Pellea
GERTRUDE
de Radu F. Alexandru
regia Silviu Purcărete
Teatrul Național „I.L.Caragiale” București 2023
1h45’ (fără pauză)
VINERI, 11 OCTOMBRIE
15.00
Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”
O ECHIPĂ, O VIZIUNE. ÎMPREUNĂ PENTRU CREAȚIE
moderator: Marina Constantinescu
invitați: Silviu Purcărete, Dragoș Buhagiar, Helmut Sturmer, Vasile Șirli, Leni Pințea Homeag, Andrei Cozlac ș.a.
19.00
Sala Amza Pellea
O TRAGEDIE VENINOASĂ
după Women beware women de Thomas Middleton
regia Silviu Purcărete
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași 2024
2h30’ (fără pauză)
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE
15.00
Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”
DE LA VIZIUNE LA SCENĂ. ÎNTÂLNIRI CU MANAGERII DE TEATRU
moderator: Sebastian-Vlad Popa
invitați: Silviu Purcărete, Emil Boroghină, Cristian Hadji-Culea, Emil Banea ș.a.
20.00
Sala Amza Pellea
PLUGARUL ȘI MOARTEA
de Johannes von Tepl
regia Silviu Purcărete
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași 2021
1h10’ (fără pauză)
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE
15.00
Sala I.D.Sîrbu
O FURTUNĂ
regia Silviu Purcărete
înregistrarea spectacolului realizată de Laurențiu Damian
2h5’
19.00
Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”
SILVIU PURCĂRETE în dialog cu OCTAVIAN SAIU
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News