Data publicării:

TM2023 / Nordic Film Festival va avea loc în Capitala Europeană a Culturii, la sfârşitul lui septembrie

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Cultura
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

O nouă ediţie a Nordic Film Festival, #NordicFF, va aduce, la cinema Victoria din Timişoara, în perioada 28 septembrie - 1 octombrie, pentru publicul din oraşul Capitală Europeană a Culturii, 12 pelicule de lungmetraj din ţările nordice.

Potrivit organizatorilor, evenimentul va celebra, ca şi în ediţiile anterioare, diversitatea formelor şi viziunilor artistice abordate de cineaştii din toate cele cinci ţări nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia.

"Propunem un program bogat şi divers de filme premiate la festivaluri internaţionale de profil. Fie că optaţi pentru dramă (cum ar fi A Perfect Normal Family, sau Backyard Village), romance (Girl picture), pentru un film pentru copii (Supermarsu 2), unul horror (Lamb), unul istoric (Amundsen), o biografie (Sonja: The White Swan) sau un documentar (Maija Isola), veţi descoperi un spaţiu cinematografic atipic", a declarat directorul artistic al festivalului, Vlad Rotaru, într-un comunicat remis, vineri, Agerpres.

Filmele sunt subtitrate în limba română şi engleză.

#NordicFF aduce şi o noutate: persoanele cu deficienţe de auz vor avea posibilitatea să urmărească un film nordic accesibilizat pentru ele, "Louis and Luca - Mission on the Moon", proiectat în data de 1 octombrie, de la ora 14,00.

Festivalul este organizat cu sprijinul Ambasadei Regale a Danemarcei la Bucureşti, Ambasadei Republicii Finlanda la Bucureşti, Consulatului Republicii Islanda în România, Ambasadei Norvegiei în România şi Ambasadei Suediei la Bucureşti.

Prima ediţie a #NordicFF a avut loc în 2018 la Bucureşti, fiind urmată de alte două ediţii la Bucureşti (2020, 2022) şi două ediţii retrospective la Sibiu şi Chişinău (2019), relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel