TITULARIZARE 2020. REVOLTĂ: ”Ieșim în fața Parlamentului! Nu e posibil așa ceva”
Lovitură dură pentru cei care voiau să se înscrie la concursul de Titularizare 2020. Monica Anisie a semnat un Ordin de Ministru prin care concursul a fost suspendat pe perioada stării de alertă.
Cei care sperau să obțină un post de profesor sunt extrem de revoltați și spun că dacă situația nu se va rezolva vor ieși în stradă.
”Dragi colegi,
Ma adresez voua in speranta ca majoritatea sunteti in asentimentul meu si doriti ca examenul de titularizare sa se sustina anul acesta. Nu este posibil ca oamenii sa fie zeci, sute la terase, la piscine, la concerte, elevii sa sustina examenele, iar noi sa nu putem sustine un examen atat de important pentru viitoarul nostru. Nu putem sa terminam o facultate si sa muncim ca scalvii unde apucam. Este bataie de joc si inadmisibil. Nu putem lasa lucrurile la voia intamplarii. Daca nu primim un raspuns cu noul calendar in ceea ce priveste inscrierea, pana pe data de 01.07, propun sa mergem cu totii in fata Parlamentului Romaniei si sa cerem sa ni se respecte dreptul de a sustine acest examen”, este unul dintre mesajele de mobilizare care circulă pe rețelele sociale.
Examenul de Titularizare 2020 a fost suspendat din cauza pandemiei. Condorm unui Ordin de Ministru semnat de Monica Anisie, concursul de Titularizare 2020 a fost suspendat pe perioada stării de alertă.
Astfel, potrivit Ordinului, toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie, au fost suspendate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News