Titi Aur crede că "e imposibil să conduci regulamentar pe DN 2. E foarte greu să conduci şi civilizat". Camerele de viteză sunt o soluţie, dar după modelul baltic
80 de accidente grave în primele 9 luni, soldate cu decesul a 61 de persoane şi 50 de persoane au fost vătămate corporal grav. Acesta este bilanţul din 2023 pe DN2, conform IGPR.
"Eu sunt un bun cunoscător al DN2, sunt navetist pe acolo. La 2 săptămâni mă duc spre Moldova. Ultima dată când am venit, săptămâna asta, am avut din nou TIR în spatele meu. Nu eram cu 50 km/h, ci cu 60 spre 70 km/h în localitate, şi TIR-ul era în spatele meu. Nu mi-a făcut semn cu farurile, dar era în bara mea, pentru că îl enervam. La un moment dat, m-am dat pe banda aia mică şi s-a dus TIR-ul.
Se întâmplă asta. Se circulă complet iresponsabil pe DN2. Rămân la părerea mea. Oricât de mare va fi efortul să se separe cele două sensuri, să se facă tot felul de marcaje, să se facă zone cu două benzi pe un sens şi una pe un sens, etc, probabil va duce la o reducere pe zona respectivă a accidentelor şi atât. Dar cred că pasul care trebuie făcut este spre educaţie, conştientizare. Pentru că cei care încalcă regulile nu cred că li se poate întâmpla ceva, nu ştiu, nu înţeleg că greşesc, nu cred că fac ceva periculos. A devenit normalitate pentru ei.
Iar pe DN2, normalitatea asta, agresivitatea asta normală, e foarte vizibilă. Apar tot felul de nebunii acolo. Mi se pare "normal", să zic aşa, ca DN2 să rămână cap de afiş la capitolul ăsta. E şi lung... Dar se conduce, într-adevăr, periculos, ciudat, stresant. E greu de condus regulamentar, nu ai nicio şansă. E greu să conduci şi civilizat. Afirm încă o dată. La cum se conduce pe DN2 sunt foarte puţine accidente. Aş putea spune că avem şoferi foarte buni în România. Nu există drum să îl fac de la Bucureşti la Bârlad sau invers şi să nu am câteva faze la limită pe care să le văd. Nu există! Plus greşeli mai mici câteva zeci de fiecare dată.
E o nebunie totală. Eu cred că orice variantă de marcaj, de dungi, sensuri giratorii, orice s-ar face acolo, fără să vină sistemul de conştientizare şi educaţie din spate, nu va duce la rezultate vizibile. Nu se va reduce cu adevărat numărul de accidente", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
Camerele de viteză, o soluţie? Exemplul ţărilor baltice
"Coerciţia cu siguranţă este o soluţie. Dar coerciţia fără educaţie nu are acelaşi efect. Pentru că cel de la volan nu va înţelege. El va înţelege că trebuie să meargă mai încet, dar nu e suficient. E doar un pas. Camerele cele mai eficiente sunt cele care îţi măsoară un număr de kilometri maşina şi fac media de viteză. În ţările baltice am văzut asta. Te măsoară în punctul A şi peste 5 km. Şi te obligă să nu mergi mai tare de o anumită viteză, pentru că dacă ajungi prea repede în punctul B e clar că ai depăşit viteza. E adevărat, te poţi opri pe parcurs, să iei o pauză, şi apoi să calci pedala de acceleraţie. Dar asta ar însemna să tot stai, să te tot opreşti, nu faci nimic. Şi atunci sistemul te educă, te învaţă, să mergi cu viteză normală peste tot, nu doar în dreptul camerei de viteză.
Nu e suficient, însă. Accidentele nu se întâmplă doar din cauza vitezei, ci din mulţi alţi factori", a mai spus Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News