Data publicării:

Știrile dimineții din sport, 21 martie

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp

Știrile dimineții din sport pe scurt, 21 martie 2018.

* Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Romaniei, însoţită de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, va vizita miercuri, 21 martie, de la ora 12,00, sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român de la Arcul de Triumf pentru a acorda Înaltul Patronaj forului Olimpic, potrivit unui comunicat al COSR remis AGERPRES. Hotărârea de acordare a Înaltului Patronaj al Majestăţii Sale a fost luată în urma solicitării înaintate recent Casei Regale a României de către COSR, solicitare în care se menţionează faptul că "există foarte multe similarităţi şi puncte comune între ceea ce Casa Regală a României înseamnă şi doreşte pentru această ţară şi ideile, valorile şi reperele pe care Comitetul Olimpic şi Sportiv Român le promovează în societatea românească". 

* Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi-a asigurat prezenţa pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, după ce a învins-o, marţi, pe belgianca Yanina Wickmayer, cu 6-1, 6-3, în ultima rundă a calificărilor. Niculescu (30 ani, 70 WTA), principala favorită a fazei preliminare, s-a impus într-o oră şi 17 minute în faşa adversarei sale (28 ani, 109 WTA).

* Liga Profesionistă de Fotbal a reprogramat meciul dintre FC Botoşani şi Dinamo Bucureşti, din etapa a doua a fazei play-out a Ligii I, pentru data de 3 aprilie (ora 18,00), în timp ce jocul dintre CSM Poli Iaşi şi Astra Giurgiu, din etapa a doua a fazei play-off, va avea loc pe 11 aprilie (18,00). Partida dintre FC Botoşani şi FC Dinamo Bucureşti fusese programată sâmbătă seara, pe stadionul Municipal din Botoşani, de la ora 20,45, dar nu s-a putut disputa din cauza ninsorii abundente care a făcut terenul impracticabil.

* Campioana Dinamo Bucureşti a învins-o în deplasare pe CSM Focşani 2007 cu scorul de 31-24, marţi, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Iranianul Sajad Esteki a fost cel mai bun jucător al dinamoviştilor, cu 12 goluri marcate. Compatriotul său Seyedalireza Mousavi a contribuit cu 5 goluri, iar rusul Vitali Komogorov a marcat 4.

* Campioana U-Banca Transilvania Cluj a învins-o pe vicecampioana CSM Steaua Eximbank Bucureşti cu scorul de 84-68 (23-21, 19-14, 23-19, 19-14), marţi seara, în Sala Horia Demian din Cluj-Napoca, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii Naţionale de baschet masculin. U a dominat meciul de la un capăt la altul şi s-a impus la o diferenţă clară, de 16 puncte.

* Naţionala României a fost surclasată de formaţia Spaniei, cu scorul de 12-0 (4-0, 5-0, 3-0), marţi seara, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă feminin 2018, Divizia a II-a, Grupa B, ale cărei meciuri au loc la Valdemoro (Spania). În celelalte meciuri ale zilei, Taiwan a învins Noua Zeelandă cu 5-2, iar Islanda a dispus de Turcia cu 6-2. Miercuri se vor juca partidele Turcia - Noua Zeelandă (14,00), România - Islanda (17,30) şi Spania - Taiwan (21,00).

* Pugilistul britanic Billy Joe Saunders şi-a amânat apărarea titlului la categoria mijlocie, versiunea WBO, în faţa compatriotului său, Martin Murray, din cauza unei accidentări la braţ în timpul unui antrenament, scrie BBC. Partida ar fi trebuit să aibă loc în aprilie, pe O2 Arena din Londra, însă acum se va disputa pe data de 23 iunie.

* Clubul de fotbal Newcastle United va trebui să dea explicaţii Federaţiei engleze după ce echipa sa Under 18 a purtat pe tricouri, la o partidă, o reclamă la o firmă de pariuri, scrie BBC. Clubul din Premier League este sponsorizat de firma de pariuri online FUN88 din China, iar prima echipă are imprimat pe tricouri sponsorul, însă potrivit regulamentului FA, jucătorii echipelor Under 18 nu au voie să poarte tricouri care fac reclamă la jocurile de noroc sau la producători de băuturi alcoolice.

* Mingea care va fi folosită în partida de deschidere la CM de fotbal din Rusia va fi trimisă într-o misiune spaţială internaţională, scrie DPA, care citează Interfax. Vom lua această minge cu noi într-o misiune spaţială, a declarat cosmonautul rus Oleg Artemiev, la cosmodromul din Baikonur (Kazahstan).

* Spaniolul Alejandro Valverde (Movistar) a câştigat la sprint etapa a 3-a a Turului ciclist al Cataloniei, disputată între Mataro şi Vals, preluând în acelaşi timp tricoul de lider în clasamentul general. Valverde (37 ani), înregistrat pe distanţa de 175,6 km în 4h41min50sec, a fost urmat în acelaşi timp de sud-africanul Daryl Impey (Mithcelton-Scott) şi de australianul Jay McCarthy (Bora).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel