Tiraspol: Transnistria "nu a fost niciodată pământ moldovenesc"
Autorităţile separatiste de la Tiraspol au declarat, miercuri, că Transnistria nu a aparţinut niciodată Republicii Moldova.
Acestea susțin că "Basarabia a fost anexată" regiunii din stânga Nistrului, relatează agenţia rusă Regnum şi postul Dnestr TV, potrivit Mediafax.
"Aşteptăm recunoaşterea Transnistriei de către Rusia, deoarece avem suficiente argumente juridice şi istorice", a declarat "ministrul de Externe" transnistrean, Nina Ştanski, într-o conferinţă de presă.
Ea a subliniat că recunoaşterea regiunii transnistrene este "singurul scenariu posibil pentru viitorul" regiunii.
Ştanski a comparat relaţiile dintre Trasnistria şi R.Moldova cu o "căsnicie".
"Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a reprezentat o căsătorie care a durat doar aproximativ 50 de ani. «Familia» s-a format după ce Basarabia a fost alipită Transnistriei, ci nu invers. Transnistria nu a fost niciodată pământ moldovenesc. Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, «contractul de căsătorie» a fost reziliat", a declarat şefa diplomaţiei transnistrene.
Citește și: Bogdan Chirieac, despre războiul din Ucraina, predicții
Ea a adăugat că liderul regimului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, i-a propus anul trecut R.Moldova să semneze un "divorţ civilizat".
Potrivit lui Ştanski, Chişinăul s-a obligat să-şi menţină statutul de neutralitate, însă "nu respectă acest angajament, în contextul în care a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană fără a ţine cont de părerea Tiraspolului".
"De asemenea, armata Republcii Moldova este finanţată cu fonduri ale NATO, SUA şi ale României, acest fapt nu este un secret pentru nimeni", a declarat oficialul transnistrean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News