Data publicării:
Timpii de așteptare prin PTF Giurgiu s-au dublat. Rutele alternative recomandate de polițiști
Traficul prin PTF Giurgiu a crescut semnificativ joi. Timpii de aşteptare s-au dublat.
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu recomandă şi tranzitarea celorlalte puncte de frontieră la graniţa cu Bulgaria şi trecerea cu bacul de la Zimnicea unde, de astăzi, a fost pusă în funcţiune o a doua navă.
Timpii de așteptare s-au dublat de la 60 de minute la 120 de minute. Recomandările polițiștilor
”Având în vedere faptul că ne aflăm în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români se deplasează în afara graniţelor ţării, dar şi a faptului că pe Podul Prieteniei dintre Ruse şi Giurgiu circulaţia se desfăşoară alternativ pe o singură bandă, în sistem semaforizat, în această dimineaţă, timpii de aşteptare în PTF Giurgiu-Ruse au crescut semnificativ, respectiv s-au dublat de la 60 de minute la 120 de minute pentru că a fost un val mare de maşini.
Aceste valori ale timpilor de aşteptare sunt determinate de numărul mare de mijloace de transport care aşteaptă la semaforul montat pe Podul Prieteniei, nu la controlul de frontieră.
Care sunt rutele alternative
De aceea recomandăm participanţilor la traficul transfrontalier să utilizeze şi celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internaţional de la graniţa cu Republica Bulgaria, respectiv pe raza judeţului Dolj:
PTF Calafat şi PTF Bechet, trecere cu bacul, pe raza judeţului Teleorman, trecerile cu bacul de la Zimnicea şi PTF Turnu Măgurele, pe raza judeţului Călăraşi, trecerea cu bacul de la PTF Călăraşi, iar pe raza judeţului Constanţa: PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipniţa şi PTF Dobromir pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, cu un program de funcţionare de la ora 08: 00 la ora 20: 00”, conform unui comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu, citat de Agerpres.
A fost pusă în funcțiune o a doua navă OLTIŞORUL 1
Potrivit ITPF Giurgiu, pentru scăderea aglomeraţiei la PTF Giurgiu, începând cu 1 august, în PTF Zimnicea, a fost pusă în exploatare o a doua navă OLTIŞORUL 1, iar cele două nave vor efectua curse în tandem între Svishtov, Bulgaria, şi Zimnicea, în intervalul orar 08:00-19:00, cu următoarele ore de plecare: 08:00, 09:30. 11:00, 12:30, 14:30, 16:00, 17:30, 19:00.
Menţionăm faptul că, în data de 25 iulie 2024, Centrul Comun de Contact a informat ITPF Giurgiu despre faptul că pe Podul Prieteniei este permisă trecerea vehiculelor cu lăţimea maximă de 2,75 metri. Masa maximă autorizată a autovehiculului şi încărcăturii este până la 60 tone, sens în care autovehiculele agabaritice nu pot trece. Pe Podul Prieteniei, partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii motiv pentru care circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă, în sistem semaforizat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News