Data actualizării: 02.02.2017 16:31
Data publicării: 02.02.2017 16:29

Timişoara şi Oradea: “Un alt stil Liberty”

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura

Black Hawk

Cotidianul La Stampa invită turiştii, într-un articol semnat de Andrea Battaglini, să viziteze România, descriind oraşele Timişoara şi Oradea, cu o arhitectură specială în Stilul Art Nouveau .

“De secole bănăţenii s-au dovedit cei mai activi, cosmopoliţi şi dinamici locuitori ai ţării, şi nu întâmplător, pentru că, dincolo de stăvilirea pretenţiilor invadatoare ale turcilor cărora totuşi le-au fost supuşi din 1552 până în 1716, Banatul a rămas habsburgic şi austro-ungar până în 1918, adăpostind germani, sârbi, francezi, cehi, unguri în afară de componenţi ai altor 25 de etnii. El a menţinut, până la ultimul război filoamerican al anilor 90 ai secolului trecut, relaţii optime cu fosta Iugoslavie, cu Serbia învecinată.

În afară de faptul că a dezvoltat foarte devreme industria şi comerţul, graţie componentei germanice şi vizionarei comunităţi evreieşti (primul tramvai cu cai, primul tramvai electric şi primul oraş electrificat din Europa Centrală), regiunea laureatei cu Premiul Nobel, Herta Müller, a sprijinit o deschidere culturală rară în celelalte zone ale României”, precizează istoricul Ioan Haţegan.

Casa Bruck, Timișoara

În fascinantele cartiere Fabric şi Josefin (care îşi ia acest nume în onoarea luminatului împărat Josef al II-lea), se află o mulţime de vechi fabrici şi forje din secolele XIX şi XX – ca şi în învecinata Oradea, mecca românească a stilului Art Nouveau “importat” din Austria şi din Ungaria.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timișoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane și spațiile militare au fost demolate și înlocuite cu bulevarde și cartiere noi. În 1904, Primăria a înființat postul de arhitect-șef și l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuție decisivă la remodelarea zonei centrale și la introducerea stilului Art Nouveau, Secession și eclectic în peisajul urbanistic al orașului. Stau mărturie palatele din Piața Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piața Unirii. Tot datorită lui s-a conturat și arhitectura industrială, Abatorul sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Casa cu păuni și bufnițe

Cartierele Fabric și Iosefin păstrează intactă amprenta diversității etniilor și meșteșugarilor care le-au construit. Se păstrează influența germană, maghiară și sârbă. Clădirile au o arhitectură impresionantă, sunt viu colorate și foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin și Freidorf se menţin trăsăturile tipice ale satelor tradiționale de șvabi bănățeni: case mari cu front stradal, frumos ornate și cu spații verzi în fața caselor.

Dacă principala canava a cetăţii datează din secolele amintite, Art Nouveau sau Secessionul marchează atât centrul istoric, cât şi cartierele Fabric, Elisabetin şi Josefin. Influenţele ungurului Lechner sunt evidente în emailurile colorate ale acoperişurilor şi balcoanelor caselor de la începutul secolului XX.

Stilul anilor 1900 se regăsește în majoritatea cartierelor vechi din Timișoara. În cartierul Iosefin unde se află Casa cu păuni. Clădirea Romulus Nicolin, după cum mai este denumită, a fost proiectată de arhitectul Martin Gemeinhardt și îmbină elemente Art Nouveau și neogotice. Numele arhitectului este încastrat pe fațada casei, care este situată vis-a-vis de Palatul Klein.

Casa cu păuni

Denumirea Casa cu păuni provine de la basoreliefurile care se regăsesc pe fațadă. Alături de spectaculoasele păsări care pot fi observate deasupra ferestrelor, se află și motive vegetale printre care și „pomul vieții”. Acest element este situat în centrul casei și reprezintă punctul de pornire a diferitelor scene din natură care fac parte din personalitatea acesteia.

Alături de binecunoscuții păuni încoronați, deasupra ferestrelor de la etaj mai sunt reprezentate și alte animale, precum lupi sau bufnițe. Legătura dintre toate aceste elemente este realizată de vrejurile de plante cu fructe și flori de floarea-soarelui. Toate aceste lucruri sunt admirate pentru simplitatea lor și pentru modul în care acestea se îmbină în așa fel încât clădirea pare a fi o mare frescă.

Fascinante, chiar dacă delabrate, sunt curţile şi scările interioare, bogate în vitralii pictate. Într-o casă Art Nouveau din strada Mai se află frumoasa librărie Cartea de nisip. În Piaţa Victoria se aliniază edificii cu decoraţii florale, realizate, cele mai multe, de arhitectul Laszlo Szekely, iar în Piaţa Unirii se înalţă Palatul Art Nouveau Brück, construit în 1910, cu un caracter uşor eclectic, Palatul vechii Prefecturi, construit în timpul Imperiului Habsburgic (secolul XVIII) şi Catedrala Sârbă, barochizantă, amintind fastul glorios al Banatului.

Filarmonica Banatul

Una dintre cele mai spectaculoase clădiri istorice din Piata Unirii, Casa Brück, si-a recăpătat măreţia de odinioară, după ce proprietarii au renovat-o complet. Cu faţada formată dintr-un număr foarte mare de plăci ceramice. Un rol important în restaurare l-a avut italianul Gianluca Testa care s-a mutat în urmă cu mulţi ani la Timişoara şi a reuşit să-şi ia o locuinţă în acel imobil.

Lucrările au fost făcute de aceiaşi muncitori care au renovat si o parte din Bastionul Therezia din Timişoara, supervizate însă de un inginer italian care a renovat foarte multe clădiri istorice în Italia. Proprietarii au dorit ca imobilul istoric pe care îl deţin să arate exact ca pe vremuri, aşa că i-au refăcut faţadele în aceleaşi culori: o nuanţă de roşu cărămiziu şi una de verde.

De puţin timp a fost transformat în auditorium sediul Filarmonicii Banatul, administrată de extravagantul musician Ioan Coriolan Gârboni care, cu puţini bani, a relansat pe plan internaţional orchestra (Banatul este locul natal al lui Bela Bartok, dar şi al actorului Bela Lugosi, interpretul lui Dracula) şi a restructurat imensul cinematograf reuşind să folosească pentru încălzire şi climatizare echipamentele originale – pe atunci inovatoare – care par astăzi “muzeale”.

Ca o curiozitate, la Timişoara, proclamată Capitală Europeană a Culturii 2021, a fost deschis primul Muzeu al Consumatorului Comunist, o iniţiativă particulară locală.

Palatul Apollo din Oradea

Dacă Timişoara a fost numită Mica Veneţie de pe canalul Bega, de altfel într-o vreme o vivace arie portuară astăzi dezafectată, puţin mai la nord, Oradea este cunoscută drept Micul Paris de pe râul Crişul Repede. Ea îşi datorează numele spectaculoaselor edificii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, cu stilul lor Secession. Pe atunci tolerantă şi cosmopolită prin poziţia strategică la încrucişarea drumurilor comerciale între Est şi Vest, a spijinit o arhitectură nouă, bogat decorată cu stucaturi, majolică şi fier forjat, cu adevărat scenografică.

Palatul Apollo

Artizanii ei provin de la Şcoala Politehnică din Budapesta şi au fost influenţaţi fie de stilul romantic unguresc al lui Odon Lechner (Komor Marcell, Dezso Jakab, Sztarill Ferenc), fie de geometrismul unghiular al şcolii vieneze (fraţii Vago, Valer Mende), fie de aşa numitul “Coup de fouet” al curbelor ondulate cu clară origine franţuzească.

La Oradea se găsesc multe accente stilistice originale, în relaţie cu direcţii artistice eterogene. Şi tocmai această diversitate face Oradea unică între oraşele dezvoltate în timpul Belle Epoque. Până la izbucnirea Primului Război Mondial, ea a fost un parc de joacă pentru arhitecţi importanţi şi locuitorii ei bogaţi.

Palatul Vulturul Negru

Astăzi există aici 77 de edificii inserate pe lista Comisiei Naţionale pentru Monumente Istorice. Printre acestea, cele mai scenografice sunt cele 26 marcate de stilul Secessionului austriac, cum ar fi complexul Black Hawk, Casa Adorjan I şi II, Casa Poynar, hotelurile Astoria şi Transilvania, Palatele Ullman, Stern, Moskovits şi Apollo. Toate, edificii imediat recognoscibile graţie curbelor şi liniilor ondulate care se dezvoltă în ritmul de plinuri şi goluri, sincopate ca într-o pentagramă muzicală.

Palatul Apollo îmbină în mod elegant Secessionul berlinez cu heraldica de tip Empire german. O cădire cu o impresionantă ornamentică: stucaturi, statuete şi feronerie.La ultimul nivel al clădirii s-au aflat şi se află ateliere de pictură, marcate prin existenţa unor ferestre iluminatoare imense.

Oradea, Galeria Palatului Vulturul Negru

Hotelul Transilvania este eclectic cu puternice amprente conferite de Secession. Frizele şi stucaturile, ancadramentele şi feroneria se împletesc într-un tot complementar.

Unul dintre primele edificii decorate şi colorate în spiritul Art Nouveau a fost Palatul Fuchsl, proiectat de arhitecţii orădeni Bálint Zoltán Lajos şi Jámbor în 1902-1903. Stucaturile, ca şi fierul forjat al balcoanelor şi porţilor amintesc volutele sinuoase ale viţei de vie. Lucrările au fost executate de o echipă condusă de inginerul orădean Vilmos Rendes. Cei doi proprietari, comercianţii de vin Arnold şi Mor Fuchsl, şi-au dorit o casă-emblemă care să le etaleze statutul social. Construcţia palatului s-a terminat în 1903, la parter fiind inaugurată Cafeneaua Bihari, decorată integral cu mobilă Secession. În 1910, palatul a fost cumpărat de către Isidor Ullman, moştenitorul unuia dintre cele mai bogate familii de evrei din Oradea.

Palatul Fuchsl-Oradea

Pe impozanta clădire se află şi astăzi leitmotivul decorativ al viţei de vie, ciorchini de struguri şi viţă de vie, ce decorează faţada şi interiorul palatului, inclusiv ornamentele din fier. De altfel, Palatul Fuchsl are şi o formă inedită, toată faţada fiind şerpuită.

Palatul Ullman este construit în stilul Secessionului vienez, în 1913. Faţada este simetrică şi frumos proporţionată, ieşind în evidenţă liniile curbate formând bovindouri. În decoraţia exterioară a faţadei se pot observa elemente ale artei sacre iudaice: menora (sfeşnicul cu şapte braţe) străjuită de doi lei, precum şi numeroase motive florale şi geometrice.

Palatul Fuchsl

Palatul Adolf Moskovits se remarcă de asemenea prin Secessionul austriac. O clădire impozantă, puternic ritmată de prezenţa ferestrelor dreptunghiulare cu colţuri rotunjite. Decoraţia faţadelor se bazează pe plăcuţele de ceramică galbene şi albastre şi pe tehnica sgrafitto.

Splendidă şi casa Darvas La Roche, construită tot în stilul Secessionului vienez, înfrumuseţată de numeroase elemente vieneze, de forme geometrice epurate, finisată cu un bosaj de plăci albe de piatră, având la colţuri butoni de ceramică cu smalţ metalifer care-i dau o notă aparte.

Casa-Roth

Black Hawk (1907-1908), care are, de asemenea, o arhitectură în stilul Secessionului austriac, este cea mai cunoscută clădire construită de Marcell Komor şi Dezso Jakob. Are patru etaje, două blocuri şi un pasaj în sticlă colorată care o conectează cu trei străzi diferite. Clădirea a fost realizată pe locul fostului Palat Verde, destinat evenimentelor culturale şi politice. Dubla sa faţadă este tipică: una sobră, spre strada Independenţei, şi alta neregulată şi asimetrică pe strada Vasile Alecsandri. Gama cromatică a vitraliului cu vulturul negru care pluteşte deasupra galeriei a devenit unul dintre simbolurile oraşului. Avalanşa ameţitoare de linii curbe, alternanţa de stucaturi-basoreliefuri cu motive florale şi figurative, vitraliile şi imensele candelabre sunt organizate compoziţional atât de simetric încât te uimesc.

Clădirile istorice au beneficiat de o recentă restaurare a faţadelor, graţie Primăriei din Oradea, readucându-le farmecul de odinioară.