Timișoara- Capitala Earth Hour 2013 România
Data publicării:
Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern
WhatsApp
timisoaracapitalaearthhour
timisoaracapitalaearthhour
Timişoara a devenit, sâmbătă, Capitala

"Noi am adunat, la Timișoara, 3.580 de kilograme, Botoșani a adunat 2.900 de kilograme, iar Ploiești 2.700 de kilograme de PET-uri", a declarat Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara.

În oraşe, s-au organizat diferite concerte prin care lumea a fost îndemnată să vină să arunce PET-urile. Timişorenii de toate vârstele, multe şcoli şi grădiniţe, au adus saci cu PET-uri în faţa Pieței Operei, la Timișoara strângându-se astfel cea mai mare cantitate de PET-uri- 3,6 tone.

Competiția pentru titlul de Capitala Earth Hour România a fost organizată de WWF România și au participat 13 orașe: Adjud, Botoşani, Buftea, Bucureşti, Constanţa, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Roman, Slatina şi Timişoara.

“Timişoara a participat în finala Earth Hour pentru că a avut rezultate foarte bune în preselecţie. S-au calificat primii pentru că au făcut un scor foarte bun pe dosar, administraţia locală are performanţe bune în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Dar titlul de Capitală trebuie justificat şi de dorinţa cetăţenilor. Am ales PET-ul pentru că e foarte simplu, toată lumea are PET-uri acasă. Scopul este să aducem oamenii mai aproape de acest comportament”, a declarat Ioana Beţianu, reprezentanta WWF România.

În 2012, titlul de "Capitala Earth Hour" a fost câştigat de oraşul Bistriţa reușind să adune 16 tone de PET-uri. Timişoara s-a clasat atunci pe locul al doilea cu 3,86 tone de PET-uri adunate, iar pe locul al treilea a fost municipiul Iaşi cu 2,32 de tone.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel