Data publicării:

Timişoara, al treilea oraş din România în care se lansează serviciul de car sharing electric eGO

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Timişoara devine al treilea oraş din România în care se lansează serviciul de car sharing electric eGO, în parteneriat cu Banca Comercială Română, flota fiind formată din 10 autoturisme BMW i3, potrivit unui comunicat de presă al băncii. 

'Timişoara este al treilea oraş în care eGO se lansează, oferind locuitorilor o opţiune de transport prietenoasă cu mediul înconjurător, care contribuie la reducerea aglomeraţiei urbane şi oferă utilizatorilor un beneficiu important: plăteşti cât timp utilizezi efectiv maşina. În plus, ai la dispoziţie o maşină cu stil şi design inovator ori de câte ori ai nevoie de ea, fără a avea grija unor cheltuieli suplimentare generate de o maşină în proprietate personală, precum costuri de întreţinere, asigurări, taxe sau parcare. Utilizatorii eGO sunt persoane cu stil de viaţă activ, care fac decizii inteligente în ceea ce priveşte cheltuielile lunare şi îşi doresc să contribuie la un oraş şi un viitor mai puţin poluat', a declarat Radu Papuc, Managing Partner eGO. Toate maşinile disponibile sunt autovehicule electrice premium de ultimă generaţie - BMW i3, iar serviciul eGO este accesibil printr-o aplicaţie dedicată, care permite localizarea şi rezervarea autoturismelor, în timp ce cheia maşinii este înlocuită exclusiv de cardul bancar contactless, indiferent de banca emitentă.

'eGO este serviciul prin care BCR şi-a propus să contribuie la îmbunătăţirea mobilităţii urbane din România, oferindu-le locuitorilor din marile oraşe acces la servicii de transport eficiente, de calitate şi prietenoase cu mediul. Timişoara este unul dintre marile centre urbane ale României în care BCR derulează de ani buni proiecte de educaţie financiară, infrastructură şi tehnologie gândite pentru a veni în sprijinul comunităţii locale. Prin lansarea acestui serviciu de car-sharing 100% electric şi la Timişoara, BCR şi-a propus să răspundă aşteptărilor timişorenilor, care îşi doresc soluţii viabile pentru reducerea poluării şi a aglomeraţiei din oraş', a declarat Anca Flueraş, director zonal Retail BCR.

Pentru a putea beneficia de serviciul BCR eGO, utilizatorii din Timişoara trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină un card de debit sau credit contactless, indiferent care este banca emitentă şi să instaleze aplicaţia BCR eGO, disponibilă atât utilizatorilor de Android, cât şi de iOS. Serviciul este conceput atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru companiile care doresc să ofere salariaţilor un serviciu modern de mobilitate urbană.

În aplicaţia BCR eGO, utilizatorii vor putea localiza şi rezerva maşina cea mai apropiată de locaţia în care se află. De asemenea, vor putea vedea care este gradul de încărcare al fiecărui autovehicul electric şi, mai ales, unde pot găsi staţiile de încărcare. Utilizatorii pot ridica şi lăsa maşinile în orice punct al Timişoarei. Clienţii care vor lăsa maşinile conectate la una dintre staţiile de încărcare disponibile vor beneficia de bonusuri suplimentare. Planurile tarifare pentru utilizarea serviciului BCR eGO pot fi consultate prin aplicaţie sau pe site-ul oficial, www.bcr-ego.ro, iar acestea vor varia în funcţie de alegerea unor pachete predefinite (retail, corporate).

Clienţii retail BCR care au înregistrat în aplicaţie un card George, dar şi toţi clienţii aplicaţiei care au fost validaţi până la data de 22 iulie 2019, beneficiază de tarife subvenţionate: 15 lei 'pornirea' (cost fix per cursă), plus 20 de lei pentru fiecare 30 de minute. Clienţii din Timişoara ai serviciului BCR eGO vor avea la dispoziţie o flotă de 10 autoturisme BMW i3, numărul vehiculelor urmând să fie dimensionat ulterior în funcţie de cererea clienţilor. Maşinile puse la dispoziţie de BCR prin eGO sunt în totalitate autovehicule electrice BMW i3, care pot transporta până la 4 persoane.

Bateria de înaltă tensiune a automobilului poate fi încărcată la o staţie publică DC (curent continuu) de 50 kW în doar 40 de minute la 80% din capacitate şi oferă o autonomie medie de 200 de kilometri în condiţii normale de utilizare. Modelul BMW i3 accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde, având un motor cu o putere maximă de 170 CP şi un cuplu maxim de 250 Nm. Aplicaţia eGo poate fi descărcată din App Store sau Google Play. Serviciul BCR eGO este disponibil şi în Bucureşti şi Constanţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel