'Am avut 115 cazuri de muşcături de căpuşe, din 15 mai până acum, care s-au prezentat la noi pentru profilaxie. Un singur caz a fost mai grav, de boală Lyme, care a necesitat internarea, dar evoluează bine după tratament, pentru că s-a prezentat la timp', a declarat marţi, pentru AGERPRES, Virgil Musta. Din totalul pacienţilor, 24 de cazuri s-au înregistrat săptămâna trecută. Medicul spune că numărul cazurilor de muşcături de căpuşe depinde de vreme, dacă timpul este frumos şi lumea iese la iarbă verde, riscul este mai mare.
Dr. Virgil Musta recomandă prezentarea de urgenţă la medic dacă există suspiciunea de muşcătură de căpuşă, întrucât ea trebuie extrasă în primele 24 de ore din tegument, iar cu tratament profilactic ulterior, pacientul se vindecă fără consecinţe. Dacă nu este tratată corespunzător, muşcătura de căpuşă poate avea consecinţe dintre cele mai severe, cu manifestări neurologice şi chiar deces. Pe de altă parte, Virgil Musta a declarat că mai sunt două cazuri de meningită internate, unul fiind mai dificil iar altul cu evoluţie bună, dar şi enterocolite, foarte multe cu rotavirus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024