Țigările care dispar din România. 500.000 de români, afectați
Acest tip de țigări nu se va mai găsi la vânzare în România începând cu 20 mai.
Tutunul cu arome sau tigările mentolate nu se vor mai găsi la vânzare în România de pe 20 mai. În țară sunt 4,2 de milioane de adulţi fumători, iar 16% dintre aceştia fumează ţigări mentolate. Decizia a fost luată ca urmare a unei directive europene ce a fost transpusă în legea 201 din 2016.
"S-a creat un precedent"
"S-a creat un precedent, a fost interzis un produs de pe piaţă în numele generic al sănătăţii publice, „noua religie", cum o definea cineva recent. Astfel, e distorsionată cererea şi oferta, legile economiei libere pe care se contruiesc principiile democratice. Şi unul dintre cele mai importante principii este cel al libertăţii de alegere. Pe acest principiu se bazează funcţionarea democraţiei – de la vot până la consum şi producţie", au declarat pentru Mediafax reprezentanţii unei companii de tutun.
Reprezentanţii aceleiaşi companii susţin că perioada în care ar putea să retragă pachetele ar trebui extinsă cu câteva săptămâni, mai ales în situaţia în care va fi solicitată returnarea accizelor plătite la buget pentru produsele retrase de pe piaţă ca efect al legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News