Țigări în valoare de 1,45 milioane lei ascunse într-un automarfar care transporta croasante
Inspectorii vamali au descoperit ţigări în valoare de 1,45 milioane lei, ascunse într-un automarfar care transporta croasante.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret, împreună cu poliţiştii de frontieră, au descoperit 147.500 pachete de ţigări de provenienţă duty free, ascunse într-un automarfar care transporta colete cu croasante, informează Autoritatea Vamală Română.
'În data de 18 noiembrie 2023, în jurul orei 21:30, la Biroul Vamal de Frontieră Siret, jud. Suceava, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 64 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi remorcă, înmatriculat în Ucraina. Din primele verificări s-a constatat faptul că şoferul transporta, conform documentelor vamale de însoţire a mărfii, croasante din Ucraina.
În baza analizei de risc specifice, inspectorii vamali împreună cu poliţiştii de frontieră au efectuat un control asupra mijlocului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de ţigări de provenienţă ucraineană. Astfel, au fost descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, mai multe baxuri cu ţigări ascunse, prin metoda capac, după paleţii cu croasante', se precizează într-un comunicat al AVR.
În urma activităţii de inventariere a ţigărilor a rezultat cantitatea de 147.500 de pachete cu ţigări, de provenienţă duty free în valoare de peste 1,45 milioane lei (295.000 euro) dacă acestea ar fi fost comercializate pe piaţă.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar automarfarul, în valoare de 107.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră până finalizarea cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi folosirea de acte nereale, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News