Ţigarete şi alcool de contrabandă, descoperite de poliţişti într-o piaţă din Piatra Neamţ
Peste 30.000 de ţigarete şi 15 litri de alcool, susceptibile a fi provenite din contrabandă, au fost descoperite de poliţişti într-o piaţă din Piatra Neamţ, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
"La data de 15 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au acţionat pe linia depistării persoanelor care comercializează ţigarete provenite din contrabandă. Astfel, într-o piaţă din municipiul Piatra Neamţ, poliţiştii au depistat un bărbat de 68 de ani, care deţinea asupra sa 180 de ţigarete, fără timbru accizabil. De asemenea, în urma unor verificări efectuate, poliţiştii au descoperit în patru tarabe aflate în administrarea unei societăţi din Piatra Neamţ peste 30.000 de ţigarete susceptibile a fi provenite din contrabandă şi 15 litri de alcool", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu.
Potrivit poliţiei, întrucât administratorul societăţii nu deţinea documente care să ateste provenienţa acestora, întreaga cantitate de ţigarete şi alcool a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii au întocmit cinci dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News