Data publicării:

TIFF 2015: Filmul argentinian "Incendiul", marele câştigător. Lista premiilor celei de-a 14-a ediții a festivalului

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

TIFF 2015: Filmul argentinian "Incendiul", în regia lui Juan Schnitan, a fost desemnat, sâmbătă seară, filmul câştigător al TIFF 2015, premiul "Trofeul Transilvania" fiind decernat de ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, în cadrul galei de închidere a festivalului, de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

TIFF 2015: Filmul argentinian Incendiul / El incendio, în regia lui Juan Schnitman, a câștigat Trofeul Transilvania, sâmbătă seară, la Teatrul Național Cluj, la gala de închidere a celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Premiul în valoare de 15.000 de euro a fost prezentat pe scenă de actrița Nastassja Kinski, Dennis Lim, membru al juriului competiției, și Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu. Regizorul, care a fost prezent la Cluj la începutul săptămânii, a transmis un mesaj video. Juriul a premiat drama cuplului aflat într-un moment de criză „pentru vitalitate, ambiție și pentru conștientizarea riscurilor unui subiect complex". Ceremonia de decernare a premiilor va fi difuzată duminică, 7 iunie, de la ora 21.10, pe TVR1.

Alături de Dennis Lim, juriul format din Violeta Bava (selecționer, co-director Buenos Aires International Film Festival), George Ovashvili (regizor), Olimpia Melinte (actriță) și Juliette Lepoutre (producător), a decis și Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5000 de euro. Juliette Lepoutre, alături de Alteța Sa Regală, Principesa Maria, au prezentat premiul, care a mers la Kristina Grozeva și Petar Valchanov, pentru cel de-al doilea film al lor, Lecția / The Lesson / Urok. Același film i-a adus actriței Margita Gosheva Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising. Pe scenă, directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, a spus că „regizorii celor 12 filme din competiție sunt, în opinia mea, cele mai importante noi voci din cinematografia mondială. Eu le ofer tuturor câte un Trofeu Transilvania simbolic". Chirilov le-a mulțumit regizorilor Mircea Daneliuc, omagiat printr-o amplă retrospectivă anul acesta, și Cristi Puiu, pentru momentele minunate oferite în festival.

Tudor Giurgiu a declarat pe scenă că „au fost două recorduri la TIFF anul acesta – a fost ediția cu cea mai bună vreme, și cea cu cel mai mult public. S-au vândut cu 27% mai multe bilete ca anul trecut, sunt peste 65.000 de spectatori până în acest moment".
Premiul Special al Juriului, în valoare de 1500 de euro, oferit de HBO, a mers către Despre oameni și oi / Rams / Hrútar, în regia lui Grímur Hákonarson (Islanda-Danemarca), „un portret social și personal, reflexiv și extrem de cursiv", conform juriului. Regizorul Grímur Hákonarson a preluat premiul de la actorul Isaach de Bankolé. Același film a fost și favoritul spectatorilor de la TIFF, câștigând Premiul Publicului pentru un film din competiție, oferit de MasterCard. Cel mai popular film din întreaga selecție a fost Operaţiunea Arctic, regizat de Grethe Bøe-Waal, din Norvegia. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea Cuvintele sunt de prisos, i-a fost acordat dramei rusești Test / Ispytanie, regizată de Aleksandr Kott.

Tudor Giurgiu a introdus-o pe invitata de onoare a serii, Nastassja Kinski, distinsă cu Premiul Special pentru contribuția adusă cinematografiei mondiale, rememorând cum văzut filmul Tess al lui Roman Polanski, în anii 80, la actualul cinematograf Florin Piersic din Cluj. Actorul Marin Moraru a fost distins la rândul său cu Premiul de excelență, prezentat de Cătălin Ștefănescu și Andreea Esca. Marin Moraru a mulțumit festivalului și publicului, spunând că „această scenă m-a primit de multe ori prin turneele mele prin țară. Un public cald și iubitor, la fel cum sunteți și dumneavoastră". Tudor Giurgiu a citit pe scenă o scrisoare trimisă lui Marin Moraru, cu această ocazie, de către Florin Piersic.

Actorul britanic Richard Johnson a fost omagiat post-mortem cu un Premiu pentru întreaga carieră, in memoriam. Johnson a interpretat în 1968 rolul comandantului roman Tiberius în filmul Columna, de Mircea Drăgan, și a putut fi văzut anul acesta în competiția TIFF, în filmul Radiator, de Tom Browne, care a ridicat premiul la gală. Actorul a încetat din viață în noaptea de 5 spre 6 iunie, cu mai puțin de 24 de ore înainte de decernarea premiilor. Richard Johnson s-a născut în 1927, în Londra. A avut peste 130 de apariții pe marele și micul ecran. Debutul său în lungmetraj a avut loc în 1959, când a primit un rol important în producţia MGM Never So Few, alături de Frank Sinatra şi Gina Lollobrigida. A mai jucat în The Haunting (1963, r. Robert Wise), Julius Caesar, alături de Charlton Heston (1970), Zombie (1979, r. Lucio Fulci), Lady Jane (1986), Scoop (2006, r. Woody Allen), The Boy in the Striped Pyjamas (2008).
Pentru al doilea an la rând, Corneliu Porumboiu și-a adjudecat, cu filmul Comoara, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro, constând în servicii de post-producție oferite de Cinelabs România. Anul trecut, a fost distins cu același premiu pentru Al doilea joc. Nicolae Constantin Tănase a fost recompensat cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank, pentru Lumea e a mea. Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj le-a fost acordat ex aequo filmelor Ramona, de Andrei Crețulescu, și Black Friday, de Roxana Stroe. O Mențiune Specială în aceeași categorie i-a revenit lui Pavel, în regia lui Alexandru Ranța. Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV, a mers către El bosque negro, de Michael Spiccia.

Premiul pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului pentru adolescenți Let's Go Digital!, oferit de UPC, a fost câștigat de Păpușa de cârpă, de Georgiana Barcan, Delia Tărcăoanu și Luca Nicolaescu. Cu Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez, a fost distins filmul Viață sălbatică / Vie sauvage, r. Cédric Kahn (Belgia-Franța).

TIFF 2015: PREMIILE CELEI DE-A 14-A EDIȚII TIFF

- Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro – Incendiul / El incendio / The Fire, regia Juan Schnitman (Argentina)

- Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro – Lecția / The Lesson / Urok, r. Kristina Grozeva și Petar Valchanov (Bulgaria-Grecia)

- Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO – Despre oameni și oi / Rams / Hrútar, regia Grímur Hákonarson (Islanda-Danemarca)

- Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising – Margita Gosheva, Lecția / The Lesson / Urok

- Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Cuvintele sunt de prisos – Test / Ispytanie, regia Aleksandr Kott (Rusia)
Premiul Publicului, oferit de MasterCard – Despre oameni și oi / Rams / Hrútar, regia Grímur Hákonarson (Islanda-Danemarca)

- Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz actorului Marin Moraru

- Premiul pentru întreaga carieră (post-mortem), actorului Richard Johnson

- Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale, actriței Nastassja Kinski

- Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producție) oferit de Cinelabs România – Comoara, regia Corneliu Porumboiu

- Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank – Lumea e a mea, regia Nicolae Constantin Tănase

- Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson – ex aequo Ramona (regia Andrei Crețulescu) și Black Friday (regia Roxana Stroe)

- Mențiune Specială în Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj – Pavel, regia Alexandru Ranța

- Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV – Pădurea neagră / El bosque negro, regia Paul Urhose were difficult times, but he spoke so highly o his fellow actors piersic etc

Premii în cadrul programelor TIFF

- Transilvania Pitch Stop Development Award, în valoare de 2000 euro (numerar), oferit de TIFF si Diferit – Soldaț‎ii / The Soldiers, regia Ivana Mladenovic

- Transilvania Pitch Stop CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market – 1985, regia Bogdan Mureșanu

- Premiul Competiției Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Allianz-Tiriac – Ridică-te și umblă! / Kelj fel, és jársz!, regia Bán József

- Mențiune Specială în cadrul Competiției Locale, în valoare de 300 de euro, oferit de Fabrica de Pensule – Sorin, regia Sofia Iulia Nelega

- Premiul Let's Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenți, oferit de UPC – Păpușa de cârpă, realizat de Georgiana Barcan, Delia Tărcăoanu, Luca Nicolaescu

Alte premii:
Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez – Viață sălbatică / Vie sauvage, r. Cédric Kahn (Belgia-Franța)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel