După atacul terorist de sâmbătă, de la Londra — al treilea în Regatul Unit, în ultimele luni — extremismul islamic a devenit un subiect important în politica britanică, observă Reuters. May vrea ca autoritățile să poată face mai mult, inclusiv să restrângă dreptul suspecților la libera circulație, dacă poliția are suficiente dovezi că aceștia sunt periculoși, chiar dacă nu suficiente pentru a-i inculpa. "Dacă legislația noastră privind drepturile omului ne împiedică să facem asta, vom schimba legile ca să putem", a spus ea, în uralele participanților la un miting electoral.
În discursul său, prim-ministrul a cerut și pedepse cu închisoarea mai grele pentru cei condamnați pentru terorism, precum și proceduri mai simple pentru deportarea celor suspectați de extremism.
May a promis că dacă va câștiga alegerile, Regatul Unit va rămâne semnatar al Convenției Europene a Drepturilor Omului până în 2022, dar discursul său de marți pare un semnal că va căuta mijloace de a ocoli reglementările dacă va considera că este necesar, apreciază Reuters. Anul trecut, premierul a afirmat că Regatul Unit va permite suspendarea prevederilor Convenției pentru a-și proteja militarii aflați în misiuni în străinătate de acuzațiile privind încălcarea drepturilor omului, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă