Theodora Mărgean, interpretare inedită la pian. Andra: Sper din suflet să treci prin toate etapele acestei emisiuni ca să te mai ascult
Mărgean Theodora a avut o interpretare inedită la pian, la Românii au Talent.
Mărgean Theodora este o elevă în vârstă de 15 ani din Ploiești. Ea studiază pian de când avea 4 ani. În prezent, studiază zilnic câte 4 ore în weekend și câte două, trei ore în timpul săptămânii. Concurenta a participat la multe competiții naționale și internaționale și o vom putea vedea în etapa următoare la Românii au Talent.
Reacția juriului
„Sper din suflet să treci prin toate etapele acestei emisiuni ca să te mai ascult. Ești foarte talentată.”, a spus Andra.
„Oamenii ăștia, când m-au luat pe mine în juriu la Românii au Talent, nu mi-au zis că o să fie și momente cu pian. Eu pot să spun doar atât: mi se pare că ai cântat ceva în forță față de ce am mai văzut. Îți dai seama că orice zic din momentul ăsta e foarte penibil pentru că neștiind ce să zic despre pian, mă adoarme. Recunosc, mă adoarme. Eu când aud „pian” mă culc liniștit în mine. Nu zic: „Dă Doamne să se oprească”, eu zic: „Las-o, las-o să se așeze”, a spus Mihai Bobonete.
„Cred că Theodora a venit aici să ne arate puțină virtuozitate pentru că nu e ușor să interpretezi ce a interpretat ea și la vârsta ei.”, a spus Andi Moisescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News