Theodor Paleologu și Jean Marian Marinescu au primit, sâmbătă, voturile membrilor Consiliului Naţional de Coordonare al PDL pentru a ocupa două dintre cele șase posturi de secretari executivi ai partidului. Alți patru secretari executivi, trei secretari adjuncţi ai PDL, precum și membrii Comisiei Naţionale de Integritate, Statut şi Litigii şi cei ai Comisiei Naţionale de Revizie şi Control au mai fost aleși în ultima parte a reuniunii de la Palatul Parlamentului.
Cele şase posturi de secretari executivi le revin, în urma votării delegaţilor, lui Theodor Paleologu cu 645 voturi, Marian Dan- 542, Dumitru Constantin- 509, Ruşet Ioan 413, Marinescu Marian-Jean- 401, Zlotea Marian tot cu 401 voturi. Pe poziţia a şaptea s-a aflat Florian Daniel, el fiind urmat de Cristian Poteraş.
Învinșii votului au fost Vasile Borş, Constantin Cerbulescu, Gigi Christian Chiru, Edward Honorius Circa, Constantin Cristian Poteraş, Florin Dragoş David, Oliviu Dorin Gligor, Eduard Finkelstein, Cristian Daniel Florian, Tinel Gheorghe, Gheorghe Groza, Marius Rogin, Iliuţă Mihalea, Mircea Marin, Petru Luhan, Sebastian Bodu, Adrian Vasile Silaşi, Florin Simion, Silviu Alin Trăşculescu, Victor Tarhon.
Cei trei secretari generali adjuncţi aleși sunt: în regiunea Est de Bălan Ioan care a primit 851 voturi, în regiunea sud de Cantaragiu Bogdan, care a acumulat 840 de voturi, în timp ce pentru regiunea vest, Dumitrel Ioan a fost votat cu 564 de voturi.
Membrii Comisiei Naţionale de Integritate, Statut şi Litigii au fost votaţi cu 836 de voturi pentru şi 48 nule şi sunt: Cristina Minerva Badiu, Edward Honorius Circa, Andrei Jean Fălcescu, Dan Sorin Moldovan, Petru Movilă, Mihaela Petrescu, Tănase Stamule. Membrii Comisiei Naţionale de Revizie şi Control sunt Florin Bogdan Cioraşcu, Andrei Florea, George Ionescu, Maria Andra Oproiu, Gabriel Păun, Cristian Teodor, care au fost votați cu 863 de voturi pentru şi 29 nule.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă