Tezaur uman viu, prezentat în Mureş cu ocazia Zilei Iei
Unul dintre cei mai cunoscuţi rapsozi populari din judeţul Mureş, Rafila Moldovan, din satul Idicel de Pădure, care a primit din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale titlul de 'Tezaur Uman Viu', a fost invitată să îşi prezinte porturile populare, inclusiv o catrinţă cu trup vânăt de peste un secol şi jumătate, unicat în ţară, la evenimentul 'Ia Românească' de la Târgu Mureş.
Rafila Moldovan, cunoscută drept tanti Rafila din satul mureşean Idicel Pădure, a reuşit să salveze de la dispariţie acea catrinţă cu trup vânăt, care nu mai poate fi reprodusă de niciun meşter popular, despre care susţine că are peste un secol şi jumătate şi reprezintă 'rădăcina neamului românesc'.
La cei aproape 80 de ani, tanti Rafila - care a rămas văduvă, cu trei copii mici, la vârsta de 36 de ani - este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai îndrăgiţi meşteri populari din judeţul Mureş, care s-a implicat în salvarea porturilor populare româneşti din zona Văii Mureşului Superior după ce şi-a transformat căsuţa într-un muzeu al artei populare.
Meritul Rafilei Moldovan este cu atât mai mare cu cât a reuşit să salveze şi să poarte cu mândrie o catrinţă cu trup vânăt, specifică acestei zone etnografice, unicat în ţară, catrinţă care a fost martoră la două războaie mondiale şi la toate tragediile produse de acestea. Pe lângă această catrinţă unicat, femeia a adunat în căsuţa-muzeu din curte obiecte care i-au aparţinut mamei şi bunicii sale, dar şi obiecte salvate înainte să fie arse de către oamenii din sat, unele i-au fost donate, iar pe altele pur şi simplu le-a cumpărat. Evenimentul 'Ia Românească' este la a doua ediţie, Asociaţia Culturală 'Doruri Mureşene' şi-a propus ca prin toate evenimentele pe care le creează să promoveze simbolurile naţionale, cum ar fi Drapelul Naţional, Imnul Naţional şi Ia Românească. ' Ia Românească' va fi cu siguranţă un eveniment de succes prin numele celor care vor participa. Este mai mult decât un spectacol, ne dorim să fie un eveniment cultural de calitate având în vedere că în cadrul acestui eveniment vom avea ateliere de creaţie populară, cu artişti populari autentici, Rafila Moldovan - declarată 'Tezaur Uman Viu' de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Victoria Fodor, Mariana Deac şi Maria Dumitru. Avem un parteneriat cu Muzeul de Etnografie şi de Artă Populară din Târgu Mureş, şi o vom avea ca invitat pe doamna lector Livia Marc, după expoziţie şi vizitarea atelierelor de lucru, oaspeţii sunt invitaţi la un spectacol de calitate, la care aranjamentul muzical va fi asigurat de orchestra Casei de Cultură 'Eugen Nicoară' din Reghin, condusă de profesorul Ioan Conţiu. Pe afişul evenimentului sunt artişti cunoscuţi şi recunoscuţi', a declarat, pentru AGERPRES, doctorul Costi Dumitru, preşedintele Asociaţiei Culturale 'Doruri Mureşene'.
Alături de artiştii populari Rafila Moldovan, Victoria Fodor, Mariana Deac şi Maria Dumitru, la evenimentul 'Ia Românească', ce a avut loc, vineri, la Casa de Cultură 'Mihai Eminescu' din Târgu Mureş, au mai concertat Mariana Anghel, Ovidiu Furnea, Ina Todoran, Anca Branea, Ioan Cristian Ţăran, Monica Pîrlea, Alexandra Togănel, Claudia Miriţescu, Iulia Maier, Ansamblul 'Spice Mureşene' şi Ansamblul 'Rapsodia' a Centrului Cultural Topliţa. Ziua Universală a Iei este sărbătorită, anual, la 24 iunie, începând din 2013, în ţara noastră şi în comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe din întreaga lume. Tema de anul acesta a Zilei Universale a Iei este Sustenabilitate şi Identitate culturală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News