Data publicării:

Testul FIT. Cum afli rapid dacă ai cancer de colon

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ

Conf. univ. dr. Florentina Ioniță Radu, medic gastroenterolog la Spitalul Militar Central „Carol Davila”, a vorbit despre testul FIT.

Întrebată despre metoda de depistare a cancerului de colon și cât de des trebuie să efectuăm analizele, medicul gastroenterolog Florentina Ioniță Radu a explicat ce este testul FIT, pentru DC Medical.ro.

„În principal, pentru cei care au factor de risc, este bine să facă un test FIT, un test fecal imunochimic. Înseamnă că se identifică în fecale prezența sângelui. Testul acesta trebuie făcut în anumite condiții printre care că trebuie să înlături carnea din alimentație. Trebuie respectat un regim exact cu o zi înaintea testului

În momentul în care apare acest test pozitiv, automat trebuie mers mai departe și investigat. Testul nu doare. E o probă de scaun, așa cum se dă și coproparazitologic sau testul antigen fecal, helicobacter. O probă de scaun care trebuie dusă la laborator, într-un recipient special.

O cantitate mică se duce la laborator

 

O cantitate foarte mică se duce la laborator și-ți spune dacă este pozitivă sau negativă, dacă există sau nu există sânge în scaun, în materiile fecale. În mod normal nu are ce să caute sânge în materiile fecale. Și bineînțeles, trebuie discutat, trebuie făcută o anamneză a pacientului să vedem, pentru că poate prezența sângelui în materiile fecale nu e din cauza afecțiunii colonului, ci poate are o boală de reflux, o lucrare dentară. Trebuie discutat cu pacientul.

Noi discutăm despre situația ideală în care un pacient care nu are tulburări gastrice, duodenale, antecedente și așa mai departe, dar are pur și simplu tulburare de tranzit sau are o încărcare genetică despre care am mai vorbit sau are scădere ponderală avansată, scade mult în greutate sau are astenie marcată", a declarat Florentina Ioniță Radu.

Citește mai multe pe DC Medical.ro...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel