Autoritățile și organele de reglementare americane au reușit să convingă Tesla, după nenumărate presiuni, să nu mai permită șoferilor să se joace jocuri video pe ecranul central al mașinilor în timp ce vehiculele sunt în mișcare, transmite The Guardian.
Administrația Națională pentru Siguranța în Trafic și pe Autostrăzi (NHTSA) a informat că Tesla va actualiza software-ul mașinilor sale, schimbând funcțiunile aplicației „Passenger Play”, astfel încât nimeni nu mai va mai putea să se joace în timp ce autoturismele rulează.
Mașinile nu trebuie să distragă atenția de la condus
Un comunicat al NHTSA explică faptul că instituția discută despre ecranele mașinilor cu toți producătorii de autoturisme. „Legea Siguranței Auto interzice companiilor auto să vândă mașini care pun în pericol ocupanții, incluzând cele care au tehnologii ce pot distrage șoferii în timp ce conduc”, se arată în comunicatul citat.
Instituția anunțase de miercuri că va investiga oficial ecranele din mașinile produse de Tesla. Ancheta acoperă în jur de 580.000 de vehicule electrice ale companiei, din anii 2017-2022. Printre ele se numără Model S, X, Y și 3.
Un tânăr și-a aruncat mașina Tesla în aer, cu 30 de kg de dinamită
Jaala, un sat acoperit de zăpadă din regiunea Kymenlaakso din sudul Finlandei, cu doar câteva mii de oameni, a fost martor la un incident bizar zilele trecute, atunci când când proprietarul unei mașini Tesla Model S din 2013 și-a pregătit mașina pentru a o arunca în aer, scrie ndtv.com. Acesta a folosit 30 de kilograme de dinamită. Echipa unui canal YouTube - Pommijatkat - a filmat întregul episod, care a avut loc duminică. Toumas Katainen, proprietarul mașinii, a decis să își arunce în aer mașina Tesla după ce costurile de reparație la service s-au dovedit a fi foarte mari. Autoturismul ar fi avut probleme la baterie, iar costurile de reparație s-ar fi ridicat la 20.000 de dolari.
Conform clipului postat pe Youtube, Katainen a cumpărat mașina Tesla la mâna a doua și a mers 1.500 km cu ea fără probleme. Apoi, a început să observe tot mai des erori în sistemul de bord și a trimis mașina la service. În urma diagnosticului, service-ul a descoperit probleme cu bateria mașinii, iar costurile de reparație se ridică la 20.000 de euro, în cazul în care compania Tesla acceptă reparația și trimite piesele necesare, adică întregul ansamblu de baterii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol