Terapia prin simțul tactil poate ameliora durerile provocate de cancer
Potrivit publicației The Huffington Post, terapia poartă numele de Jin Shin Jyutsu și constă în atingeri ușoare pe suprafața corpului bolnavului, în cele 52 de puncte numite Safety Energy Locks. Aceste puncte de energie se află în partea superioară a gambei, a brațului și partea inferioară a piciorului, denumită "revărsare" sau "scurgere".
"A fost interesant să observăm că indiferent de vârstă, sex sau tip de cancer diagnosticat, bolnavii au avut parte de o ameliorare semnificativă a efectelor negative ale tratamentului dur", a declarat cercetătoarea Jennifer Bradley, o practicantă a studiului Jin Shin Jyutsu la Universitatea Kentucky Markey Cancer Center. Tot ea a mai declarat că "este încurajator faptul că studiul a avut efecte benefice în această zonă a bolilor fără a mai adăuga la tratament altă medicație cu efecte nedorite, precum starea de greață sau lipsa de energie."
Studiul, prezentat în 2012 în cadrul Markey Cancer Center Research Day, și deocamdată nepublicat într-o carte de specialitate, a inclus 159 de bolnavi de cancer. Toți au primit această terapie tactilă, apoi li s-a cerut să estimeze nivelul stării de greață, stres și durere, pe o scară de la 1-10. În general, terapia prin atingere a scăzut nivelul acestor stări negative cu 2-3 puncte, fapt constatat de cercetători.
În schimb, spun aceștia, nu a fost stabilită o anumită perioadă de pauză între ședințele de terapie Jin Shin Jyutsu și nici durata fiecărei procedeu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News