Data publicării:

Teorema lui Pitagora, găsită pe o tăbliță babiloniană mai veche decât însuși Pitagora

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Teoria lui Pitagora era folosită încă dinainte ca Pitagora să se nască.

O tăbliță babiloniană antică (cunoscută cercetătorilor cu denumirea de IM 67118) folosește teorema lui Pitagora pentru rezolvarea lungimii diagonalei de la interiorul unui dreptunghi. Tăblița, probabil utilizată în scopuri educaționale, are o vechime datând din 1770 î.e.n., adică cu secole înainte de nașterea lui Pitagora, în jurul anului 570 î.e.n, scrie IFLSCience.

Această tăbliță a fost găsită în 1962, într-o așezare babiloniană veche situată în apropierea zonei actuale a Bagdadului. Un alt artefact din aproximativ 1800 sau 1600 î.e.n. prezintă un pătrat înconjurat de triunghiuri în interior. Interpretarea acesteia a dezvăluit că matematicienii antici de atunci aveau cunoștințe despre teorema lui Pitagora (deși conceptul nu purta acest nume, desigur), precum și alte axiome.

„Concluzia este inevitabilă. Babilonienii știau despre legătura dintre lungimea diagonalei unui pătrat și latura sa. Asta pe de altă parte înseamnă că ei erau familiarizați cu teorema lui Pitagora cu mai bine de o mie de ani înainte ca marele înțelept să se nască”, a explicat matematicianul Bruce Ratner, citat de IFLScience. „Un motiv pentru raritatea surselor originale despre Pitagora este faptul că informațiile erau transmise din generație în generație prin viu grai, pentru că sursele de scris erau puține. Mai mult, din respect pentru liderul lor, multe descoperiri făcute de adepții săi erau atribuite lui Pitagora; asta ar explica denumirea de teorema lui Pitagora”, a mai spus Ratner.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel