Data publicării:

Teodorovici: Un sistem mai bun de sănătate depinde fundamental de finanţare

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Economie
WhatsApp
Orlando Teodorovici
Orlando Teodorovici

Realizarea unui sistem mai bun de sănătate în ţările în curs de dezvoltare depinde fundamental de finanţare, iar un rol esenţial le revin ministerelor de Finanţe, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul reuniunii G20 de la Fukuoka, Japonia. 

Alegeri prezidentiale 2024

'Suntem încântaţi că iniţiativa Preşedinţiei Japoneze a G20 privind finanţarea sistemelor de sănătate în statele în curs de dezvoltare are foarte multe rezultate, inclusiv documentul de principii pentru care ne-am afirmat sprijinul astăzi. Considerăm că realizarea unui sistem mai bun de sănătate în ţările în curs de dezvoltare, inclusiv din perspectiva gradului de acoperire cu asigurări universale de sănătate, depinde fundamental de finanţare, un rol esenţial revenindu-le ministerelor de finanţe. Salutăm prin urmare şi iniţiativa Preşedinţiei Japoneze a G20 de a organiza la sfârşitul lui iunie 2019 o reuniune a miniştrilor de Finanţe şi ai Sănătăţii din G20 pentru a dezvolta acest proiect comun, având în vedere că îmbunătăţirea sistemelor de sănătate publică necesită o acţiune concertată a Ministerelor de Finanţe şi de Sănătate', a afirmat Teodorovici, citat într-un comunicat de presă al ministerului de resort. 

Guvernanță instituțională

Totodată, oficialul român a menţionat sprijinul UE pentru un consens G20 referitor la principiile referitoare la investiţiile în infrastructura de calitate, care să acopere standardele de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG), anti-corupţia şi sustenabilitatea datoriei. În acelaşi timp, UE consideră că investiţiile în infrastructură au nevoie de o guvernanţă instituţională adecvată, adaptată unei multitudini de situaţii, unui orizont pe termen lung al proiectelor, precum şi de necesitatea implicării crescute a sectorului privat. 'Calitatea investiţiilor în infrastructură depinde şi de transparenţa, sustenabilitatea şi managementul datoriei publice din ţările beneficiare', a adăugat ministrul român al Finanţelor. 

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a condus delegaţia Consiliului Uniunii Europene care a participat în perioada 8 - 9 iunie a.c. la reuniunea G20 a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale, desfăşurată la Fukuoka, în Japonia. În calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului Ecofin, ministrul Teodorovici a prezentat poziţia UE privind finanţarea în domeniul dezvoltării şi investiţiile în infrastructură. 

Impozitarea domeniului digital



În acelaşi context, ministrul român a reamintit sprijinul puternic al UE pentru implicarea G20 în problematica sustenabilităţii şi transparenţei datoriei din ţările cu venit redus (low income countries), un rol important în acest domeniu revenind şi FMI, Băncii Mondiale, Institutului Internaţional pentru Finanţe şi ţărilor cu venit redus care s-au angajat să implementeze Liniile Directoare G20 pentru Finanţare Sustenabilă. 

Miniştrii din G20 au discutat şi despre provocările actuale în domeniul taxării în contextul digitalizării şi au aprobat programul de lucru propus de OECD în perspectiva identificării în anul 2020 a unei soluţii globale privind impozitarea domeniului digital, care să fie adoptată prin consens. 

În perioada ianuarie - iunie 2019, România participă, în premieră, la reprezentarea UE la nivelul G20 prin prisma deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. 

Vezi și: Medici falși. Ministrul Sănătății, reacție fulger după declarațiile lui Daniel Ionaşcu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel