Teodor Meleșcanu s-a înscris în PPU-SL
Senatorul Teodor Meleșcanu s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), devinind astfel primul senator al formațiunii politice.
”Personalitate marcantă, care a exercitat înalte responsabilități în statul român – Președinte al Senatului, Ministru al Afacerilor Externe, Ministru al Apărării Naționale, Director al Serviciului de Informații Externe – senatorul Meleșcanu a promovat constant, în întreaga sa carieră, valorile social-liberale, care constituie esența doctrinei umaniste.
Dincolo de obiectivele politice contextuale și de agendă publică imediată, consider că responsabilitatea esențială a unei persoane care exercită o funcție publică o reprezintă promovarea valorii umane ca esență a oricărui model social legitim. După o viață întreagă dedicată proiectelor social-liberale, asumarea identității umaniste este un pas firesc, care răspunde atât reperelor pe care le-am promovat întotdeauna - demnitate, echilibru, pragmatism – cât și așteptărilor concrete ale națiunii noastre. Românii își doresc un proiect politic nou, capabil să depășească vechile conflicte și inerții, să construiască trainic, nu să dărâme. Am încredere că umaniștii pot genera o astfel de schimbare și mă voi strădui să contribui cu întreaga mea experiență la succesul acestui proiect.”, a declarat Teodor Meleșcanu.”, arată un comunicat al PPU-SL.
”Din punctul meu de vedere, e adevărat că oamenii doresc un proiect politic nou. Un proiect care să treacă pe deasupra conflictelor, neînțelegerilor, problemelor care există acum.
În ceea ce mă privește, e un pas firesc spre zona umanistă și în mod evident voi fi unul dintre cei care voi pune la dispoziție tot ceea ce înseamnă experiență și capacitatea de lucru”, a declarat Meleșcanu, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News