Teodor Meleşcanu: Obiectivul României e acţiunea în favoarea unei Europe coerente
Obiectivul României este acţiunea în favoarea unei Europe coerente, coezive, mai apropiate de priorităţile propriilor cetăţeni şi mai credibile în plan global, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la Forumul Strategic de la Bled, în Slovenia.
Potrivit unui comunicat al MAE, Meleşcanu a participat în calitate de vorbitor principal la sesiunea 'Uniunea Europeană într-o lume în schimbare'.
Ministrul român al Afacerilor Externe a făcut referire, în cadrul acestui panel, la viziunea României privind viitorul UE, cu accent asupra solidarităţii, integrării şi interconectivităţii europene. El a subliniat calitatea Uniunii Europene de actor global bazat pe împărtăşirea unor valori comune şi a principiilor dreptului internaţional, precum şi necesitatea asumării unei abordări pragmatice şi ambiţioase care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor săi.
Şeful diplomaţiei române a subliniat, de asemenea, modul în care România se raportează, în pregătirea preşedinţiei UE din primul semestru al anului 2019, la provocările prezentului, în special vizând erodarea încrederii între statele membre, mutarea raporturilor dintre instituţii, viitorul pieţei unice, dar şi impactul protecţionismului economic. Pentru România, dezbaterea despre viitorul Uniunii Europene 'stimulează o reflecţie asupra rolului României, ca actor relevant, indisociabil legat de proiectul european', arată MAE.
Ministrul Teodor Meleşcanu a menţionat că obiectivul ţării noastre este acţiunea în favoarea unei Europe coerente, coezive, mai apropiate de priorităţile propriilor cetăţeni şi mai credibile în plan global. Forumul Strategic de la Bled este o importantă reuniune anuală a liderilor europeni şi internaţionali, aparţinând atât sectorului public, cât şi privat. Evenimentul s-a impus, în special în Europa Centrală şi de Est, ca o platformă de dezbatere la nivel înalt, care încearcă să ofere răspunsuri strategice la chestiuni regionale şi globale presante, menţionează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News