Teo Trandafir, despre prima dragoste: Ne-am pupat o singură dată și am crezut că murim amândoi
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Teo Trandafir
Sursa foto: Facebook Teo Trandafir
Teo Trandafir a vorbit despre prima dragoste și cum a ajuns la primul sărut.  

"Aveam, cred, 15 ani când m-am îndrăgostit prima dată și îmi amintesc că ne-am pupat o singură dată și am crezut că murim amândoi. Atunci nu era libertatea de acum, era rușine să te vadă vecinii. Nu am avut eu curajul să fac primul pas. El mi-a adus o ciocolată din Germania, acum se găsește și în România, și mi-a furat acel pupic. A fost la fel ca momentul în care m-a pupat Toto Cutugno. Dansam cu el și simțeam că se întâmplă, am închis ochii și mi-am zis: "Facă-se voia Ta, Doamne!, mai ales că erau de față 800 de oameni", a spus Teo Trandafir pentru viva.ro.

"Mi se părea că sunt timidă, retrasă și gri"

De asemenea, prezentatoarea TV a vorbit și despre modul în care se percepea, în vremea școlii generale și a liceului.

"Mi se părea că sunt timidă, retrasă și gri, iar cei care mă cunosc din liceu și cu care țin legătura în continuare îmi povestesc despre mine lucruri pe care nu mi le mai amintesc, despre tot felul de sclipiri. Eu le mulțumesc pentru faptul că mi-au fost oglinzi atunci și depozitari de secrete și pentru faptul că își deschid cuferele în fața mea.

Pe vremea aia, nu prea puteai avea relații altele decât cele stricte între elev și profesor. În facultate mi s-au deschis ochii, atunci când rectorul Facultății de Filologie a venit și ne-a spus "stimați colegi" nouă, care eram niște copii, pentru că aveam 18 ani când am intrat la facultate. Asta m-a responsabilizat, puteam să ne adresăm în pauze profesorilor cu "tu", să fim tratați ca niște domni și doamne, nu ca niște tovarăși, ca până atunci", a mai spus Teo Trandafir.

"Nu voi vorbi niciodată despre bărbatul din viața mea fără acordul acestuia"

Recent, prezentatoarea TV a mărturisit și ce nu i-ar putea ierta bărbatului iubit.

"Nu voi vorbi niciodată despre bărbatul din viața mea fără acordul acestuia și, deocamdată, nu îl am. Este vorba despre oameni care au trecut prin viața mea și care nu și-au dorit să fie hăituiți prin magazine, a căror intimitate o respect mai mult decât pe a mea.

Cred că poți să fii regină doar la brațul unui rege. Indiferent de situația socială, de ce pare a fi omul respectiv, atâta vreme cât eu îi simt noblețea, generozitatea și caracterul de fier, va fi lângă mine și voi fi lângă el și îl voi susține până la moarte", a spus Teo Trandafir pentru viva.ro.

"Cred că nu aș accepta să fiu batjocorită public, asta nu aș suporta, și nu aș putea ierta niciodată un om care să îmi facă rău de față cu toată lumea. Altminteri, am o toleranță pe care am început să mi-o și iubesc, și pot ierta aproape orice, atâta vreme cât există măcar un argument", a mai spus vedeta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel