Data publicării:
Tentativa de asasinare a lui Trump a fost "cel mai mare eșec" din ultimele decenii, recunoaște șefa Secret Service în fața audierii Camerei Reprezentanților
Directorul Secret Service spune că tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump a fost "cel mai semnificativ eșec operațional" din ultimele decenii.
Kimberly A. Cheatle, șefa Secret Service, este audiată de structurile SUA după tentativa de asasinat a lui Donald Trump. Ea a declarat în fața Comisiei de supraveghere și responsabilitate a Camerei Reprezentanților că își asumă "întreaga responsabilitate pentru orice deficiență de securitate".
Împușcăturile de la un miting de campanie în aer liber din Butler, Pennsylvania, au rănit urechea dreaptă a lui Trump, au ucis un spectator și au rănit un altul pe 13 iulie.
Thomas Crooks, asistentul medical în vârstă de 20 de ani care a încercat să-l asasineze pe Trump, a fost ucis de forțele de ordine.
Faptul că suspectul a reușit să ajungă în raza de acțiune a fostului președinte pe acoperișul unei clădiri din apropiere a stârnit furia parlamentarilor care acuză deficiențele de securitate ale Secret Service.
Oameni din public au indicat un suspect forțelor de ordine înainte de împușcături.
"Am dat greș. În calitate de director al United States Secret Service, îmi asum întreaga responsabilitate pentru orice deficiență de securitate”
"Am dat greș. În calitate de director al United States Secret Service, îmi asum întreaga responsabilitate pentru orice deficiență de securitate”, a declarat Cheatle în mărturia sa în fața comisiei.
"Tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump la 13 iulie este cel mai semnificativ eșec operațional al Secret Service din ultimele decenii" a continuat aceasta.
În fața afirmațiilor republicanilor că agenția a refuzat resurse pentru a-l proteja pe Trump, ea a declarat că securitatea fostului președinte a crescut înainte de atac.
"Nivelul de securitate asigurat pentru fostul președinte a crescut cu mult înainte de campanie și a crescut constant pe măsură ce amenințările evoluează", a spus ea.
"Misiunea noastră nu este politică. Este literalmente o chestiune de viață și de moarte", a afirmat Kimberly A. Cheatle.
Ea nu a vrut să răspundă la întrebări specifice privind planul de securitate al zilei din partea republicanilor și democraților, adăugând că problema este investigată intern.
Înainte de împușcături, ofițerii locali l-au observat pe Crooks plimbându-se pe la marginea mitingului, au declarat oficialii pentru The Associated Press.
O imagine a lui Crooks a fost chiar difuzată de ofițerii staționați în afara perimetrului de securitate.
Întrebată dacă Crooks a fost identificat ca fiind suspect, Cheatle a spus că a fost - dar nu a fost confirmată o amenințare.
"Dacă unitățile ar fi fost informate că există o amenințare, atunci unitățile nu l-ar fi adus niciodată pe fostul președinte pe scenă", a adăugat ea.
Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților susține că are dovezi că agenția nu a dispus de resurse adecvate pentru mitingul lui Trump din cauza lipsei de personal creată de un eveniment rival în același stat și de un summit NATO desfășurat cu câteva zile înainte la Washington.
Însă, până în prezent, Cheatle a sfidat apelurile pentru plecarea sa.
"Continuitatea operațiunilor este primordială în timpul unui incident critic, iar directorul US Secret Service Kimberly Cheatle nu intenționează să demisioneze", a declarat purtătorul de cuvânt Anthony Guglielmi, conform Sky News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News