Data publicării:

Tensiuni politice între Polonia și Ucraina. „Ucigaș de polonezi“, elogiat de Kiev

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Tensiuni politice între Polonia și Ucraina. „Ucigaș de polonezi“, elogiat de Kiev / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Tensiuni politice între Polonia și Ucraina. „Ucigaș de polonezi“, elogiat de Kiev / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Autoritățile din Ternopil (Ucraina) au numit stadionul orașului după Roman Șuhevici, liderul Armatei Insurgente Ucrainene (UPA), care a fost responsabil pentru genocidul a mii de polonezi.

Autoritățile orașului ucrainean Ternopil au numit stadionul orașului după Roman Șuhevici, liderul Armatei Insurgente Ucrainene (UPA), care a fost responsabil pentru genocidul a mii de polonezi.

Ca răspuns, ambasadorul Poloniei în Ucraina, Bartosz Cichocki, și-a anulat vizita la Ternopil, oraș din vestul Ucrainei, în ultimul moment. Potrivit agenției de presă poloneze, decizia este o reacție la decizia autorităților din Ternopil care au numit stadionul orașului după Roman Șuhevici, cunoscut și sub pseudonimul său de Taras Chuprynka.

Cne a fost Roman Șuhevici?

Șuhevici a fost liderul Armatei Insurgente din Ucraina (UPA) din 1943. Până în 1945, UPA a ucis în masă aproape 100.000 de polonezi care locuiau în Volinia și Galicia de Est. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Șuhevici a colaborat și cu Germania nazistă. A fost comandant adjunct al Batalionului 201 Schutzmannschaft responsabil de uciderea evreilor și polonezilor.

În contrast, mulți ucraineni îl privesc ca un erou național pentru activitățile sale anticomuniste și antisovietice. În 2007, i s-a acordat postum titlul de "Erou al Ucrainei", cea mai înaltă onoare a țării.

Consilierii orașului au luat decizia de a numi stadionul în unanimitate, iar inițiatorul ideii a fost primarul Ternopilului, Serhij Nadal, potrivit presei poloneze RMF 24. Mai mult, Israel a condamnat decizia de a numi stadionul după numele liderului UPA. Ambasadorul Israelului în Ucraina, Joel Lion, a criticat puternic decizia, precizează RMX.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel