Data actualizării:
Data publicării:

Tensiuni Israel - Palestina. UE cere 'încetarea imediată' a tirurilor cu rachete

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Uniunea Europeană cere 'încetarea imediată' a tirurilor cu rachete palestiniene din Fâşia Gaza spre Israel, potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă la Bruxelles, relatează AFP. 

'Este urgent să remediem această situaţie periculoasă pentru a proteja viaţa civililor', a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei UE, Maja Kocijancic, lansând un apel la 'detensionarea' situaţiei. 'Israelienii şi palestinienii au dreptul de a trăi în pace, în siguranţă şi cu demnitate', a pledat purtătoarea de cuvânt.

'Numai o soluţie politică poate pune capăt violenţei. Eforturile depuse de Egipt şi ONU pentru a calma situaţia beneficiază de deplina susţinere a Uniunii Europene', a adăugat ea, referindu-se la tentativele de mediere ale Egiptului şi ONU pentru a ajunge la un armistiţiu. Circa 200 de rachete au fost lansate sâmbătă din teritoriul palestinian spre Israel, provocând raiduri israeliene drept represalii care s-au soldat cu trei morţi potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii din Gaza, printre care şi o fetiţă de 14 luni şi mama ei însărcinată. Această escaladare, cea mai importantă de mai multe săptămâni, intervine a doua zi după proteste neobişnuit de violente de-a lungul frontierei dintre Fâşia Gaza şi Israel, notează AFP.

 Vezi și Israel - Palestina, raid în Gaza: Un bebeluș a fost ucis. Tensiuni în Orient

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel