Data publicării:

Tensiuni între Marea Britanie și China. Politologul Pîrvulescu atrage atenția asupra două cazuri grave de spionaj: Ăsta este războiul hibrid

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit despre tensiunile dintre Marea Britanie și China.

„De ce ministrul Apărării al Marii Britanii este atât de critic în ceea ce privește China? Pentru că Marea Britanie s-a confruntat cu două cazuri grave de spionaj din partea unor actori statali chinezi. Este vorba despre un atac împotriva Comisiei Electorale Centrale și despre piratarea conturilor unor parlamentari. Raportul exista, dar în ultima vreme există o presiune publică extraordinar de importantă și primul-ministru suna că a avut o reacție din acest punct de vedere.

Medierea relațiilor cu China

Avertismentele în ceea ce privește China din partea Marii Britanii au crescut într-un moment în care Franța pare să fie tentată, deși Franța rămâne realistă, să încerce o bună mediere a relațiilor cu China. Spun că pare să fie realistă pentru că scandalul din Noua Caledonie este legat nu numai de Azerbaijan, că tot vorbim de Azerbaijan și de Rusia, ci și de China. Altfel spus, mișcările violente care au început în urmă cu o săptămână în Noua Caledonie sunt, susțin serviciile speciale franceze, inspirate și din China, nu doar din Azerbaijan și din Rusia, pentru că sunt informații clare legate de susținerea acestei rebeliuni de către grupări din Azerbaijan.

Război hibrid

Ăsta este războiul hibrid și ăsta este nivelul la care se ajunge în război hibrid, pentru că ceea ce încearcă este să producă confruntări. Un atac asupra Comisiei Electorale Centrale din Marea Britanie, asta înseamnă cumva o pregătire a unei fraude electorale, mai ales că în toamna acestui an au loc alegeri acolo? Vă dați seama că situația este gravă și nu putem privi evident liniștiți creșterea nivelului relațiilor economice din cele două dintre cele două state. Secretarul de stat Antony Blinken a avertizat acum două săptămâni China în legătură cu sprijinul economic pe care îl oferă Rusiei. Altfel spus, există și riscuri pentru China, iar China nu sunt convins că este dispusă să accepte aceste riscuri pentru că nu poate renunța la piețele europene și nord-americane”, a declarat politologul Cristian Pîrvulescu la Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel