Data actualizării:
Data publicării:

Tensiuni Coreea de Nord - Coreea de Sud. Phenianul a lansat alte două 'proiectile neidentificate'

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Coreea de Nord a lansat vineri două 'proiectile neidentificate' care au căzut în mare, a anunţat statul-major inter-arme din Coreea de Sud, informează AFP şi Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

Ele au fost lansate din apropiere de Tongchon, un oraş din provincia Kangwon, situat în sud-estul Coreei de Nord, şi au căzut în Marea de Est, cunoscută şi sub denumirea de Marea Japoniei. Este cea de-a şasea lansare de acest tip de la sfârşitul lunii iulie. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat la începutul lunii august că aceste teste reprezintă 'un avertisment solemn' adresat Coreei de Sud şi Statelor Unite ca răspuns la manevrele lor militare comune, pe care Phenianul le dezaprobă.

Reunificarea paşnică a ţării, un obiectiv greu de atins

Comisia pentru reunificarea paşnică a ţării, instituţie nord-coreeană, a anunţat vineri într-un comunicat că respinge declaraţiile făcute joi de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in. Într-un discurs pronunţat cu ocazia aniversării eliberării Coreei de sub ocupaţia japoneză (1910-1945), Moon a declarat că obiectivul său este 'realizarea păcii şi unificarea până în 2045', în pofida faptului că mandatul prezidenţial unic pentru care a fost ales se termină în 2022. Comunicatul nord-coreean afirmă că Seulul se face responsabil pentru actualul blocaj al discuţiilor intercoreene şi pentru neaplicarea 'declaraţiei istorice de la Panmunjom'. Această declaraţie a fost adoptată în cursul unei întâlniri ad-hoc dintre Kim şi Trump, la Panmunjom, în Zona demilitarizată ce separă cele două Corei.

Cu acea ocazie, cei doi lideri au decis reluarea în curând a discuţiilor privind arsenalul nuclear nord-coreean, anunţ care însă nu s-a concretizat până în prezent. Coreea de Nord a respins în comunicatul dat publicităţii vineri reluarea în curând a negocierilor cu Coreea de Sud. 'Nu mai avem ce să discutăm cu autorităţile sud-coreene şi nu avem nicio intenţie să ne întâlnim din nou cu ele', se arată în document. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel