Data actualizării:
Data publicării:

Tensiune MAXIMĂ. Trump face un tur de FORȚĂ pentru a-l pulveriza pe Biden

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, va face luni un adevărat tur de forţă, relatează AFP.  

Donald Trump, în speranţa de a răsturna cifrele din sondaje care îl plasează pe rivalul său democrat Joe Biden în poziţia de favorit, va participa luni la cinci mitinguri în patru stater. Într-o Americă extrem de polarizată, pe un fundal marcat de anxietate din cauza epidemiei de COVID-19 în plină recrudescenţă, fostul om de afaceri de 74 de ani continuă să prezică un 'val' republican, în pofida tendinţelor nefavorabile. 'Vom câştiga încă patru ani în magnifica noastră Casă Albă!', a afirmat duminică Donald Trump, care se teme că riscă să devină primul preşedinte în mai bine de un sfert de veac care să nu fie reales pentru un al doilea mandat.

5 mitinguri în 4 state pentru Trump

În programul ultimei sale zile de campanie figurează cinci mitinguri în patru state - Carolina de Nord, Pennsylvania, Michigan, Wisconsin - cu un ultim eveniment electoral în Grand Rapids (Michigan), ca în 2016, unde, intrat în linia dreaptă a campaniei, a creat o surpriză care uluit lumea. Joe Biden (77 de ani) se concentrează pe Pennsylvania, pe care speră să o încline de partea sa, ceea ce i-ar deschide - la a treia sa încercare - uşile Casei Albe. 'Încă două zile! Peste două zile, vom pune capăt acestei preşedinţii care a divizat ţara', a spus el duminică din Philadelphia.

'Ultima dată (în 2016) Donald Trump a câştigat Pennsylvania cu un avans de numai 44.000 de voturi (dintr-un total de peste 6 milioane de voturi). Fiecare vot contează!', a insistat fostul vicepreşedinte democrat. La o lună după ce s-a tratat de COVID-19 şi după nenumărate mitinguri de campanie, preşedintele american nu dă vreun semn de oboseală, dimpotrivă. El străbate ţara de mai bine de o săptămână, petrecând de fapt puţin timp la Washington.

Tensiune maximă

Semn al tensiunii ce domină la finalul acestei campanii de o agresivitate fără precedent, comercianţi din mai multe oraşe americane, între care New York şi capitala Washington, au tras obloanele magazinelor de teama unor manifestaţii violente. Întrebat despre speculaţiile din media cu privire la posibilitatea de a-şi declara victoria marţi seara dacă rezultatele vor fi indecise, Donald Trump a dezminţit categoric.

'Nu, nu, aceasta este o informaţie falsă', a afirmat el în timp ce cobora din Air Force One în Carolina de Nord. 'De îndată ce alegerile se vor fi încheiat, avocaţii noştri vor fi pregătiţi', a ţinut el să adauge totuşi, lăsând să se întrevadă o lungă bătălie judiciară. 'Răspunsul meu este că preşedintele nu va fura aceste alegeri', a declarat la rândul său Joe Biden.

Potrivit New York Times, Donald Trump ar intenţiona ca în noaptea alegerilor să se înconjoare la Casa Albă cu până la 400 de invitaţi. Joe Biden se va adresa naţiunii din fieful său din Wilmington, în Delaware.

Sondajele spun că...

Sondajele îl dau în pole-position. O anchetă de opinie efectuată de New York Times şi de Siena College, publicată duminică, îl plasează pe Biden în faţa lui Donald Trump în patru state considerate decisive şi unde miliardarul republican câştigase în 2016: Pennsylvania, Arizona, Florida şi Wisconsin. Dar observatorii îndeamnă la prudenţă, evocând scrutinul din 2016, când Donald Trump a creat una dintre cele mai mari surprize în istoria politică americană, câştigând în faţa democratei Hillary Clinton.

Atmosfera din seara alegerilor va depinde în mare parte de ordinea în care statele-cheie vor vota pentru unul sau altul. O victorie a lui Joe Biden în Florida, unde rezultatele ar putea fi anunţate destul de repede, ar putea pune capăt rapid suspansului din seara alegerilor. Cei doi candidaţi septuagenari se află practic la egalitate în acest mare stat din sud-estul ţării. Particularitatea sistemului american: marii alegători, ci nu votul popular decid rezultatul alegerilor.

Participare record la vot 

În 2016, Donald Trump a obţinut cu aproape trei milioane de voturi mai puţin decât Hillary Clinton, dar a câştigat majoritatea celor 538 de mari alegători. Peste 93 de milioane de americani au votat deja la alegerile prezidenţiale, ceea ce anticipează o participare record.

Fostul preşedinte Barack Obama, foarte prezent în acest final de campanie, se va deplasa luni în Atlanta, în Georgia, şi la Miami, în Florida, pentru a susţine candidatura celui care i-a fost vicepreşedinte timp de opt ani. De două săptămâni, el îi îndeamnă pe americani să nu repete greşeala din 2016. 'Mulţi oameni au rămas acasă, s-au lenevit, complăcându-se. Nu de data asta! Nu la aceste alegeri!', le-a cerut Obama, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel