Tennis Magazine propune o telenovelă cu Simona Halep
Jurnaliștii de la Tennis Magazine au propus "realizarea unei telenovele" cu Simona Halep.
Ei consideră că felul în care Simona reușește să treacă de la o evoluție foarte slabă la una foarte bună merită să fie subiectul unui film.
"Halep s-a străduit în atât de multe meciuri încât ar trebui să existe o telenovelă numită "Luptele Simonei", cu speranțe mari, frecvente adânciri în întuneric, căutarea razei de speranță și efortul continuu de a împinge o stâncă uriașa pe un deal pe care jucătoarea însăși l-a construit. Poate că există gemeni identici. Simona cea bună și Simona rea. Din distribuție ar face parte și Darren Cahill, mult-chinuitul antrenor, dar și invitați speciali precum Virginia Ruzici, în postură de manager și Ion Țiriac", au scris cei de la Tennis Magazine.
Locul 1 se decide în semifinale
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe germanca Angelique Kerber, cap de serie numărul 12, cu 6-7 (2), 6-3, 6-2. Ea o va înfrunta în această fază a competiției pe spanioloaica Garbine Muguruza, într-un meci care va decide locul 1 mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News