Data publicării:

Tenismenele din Rusia, desfiinţate după ce au fost interzise la Wimbledon: 95% susţin războiul

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Fotografie creată de Todd Trapani, de la Pexels
Fotografie creată de Todd Trapani, de la Pexels

Marta Kostyuk (19 ani, locul 52 WTA) susţine că nu ar mai vrea să joace împotriva sportivelor din Rusia şi Belarus, pentru că acestea ar susţine războiul.

"M-am gândit să nu particip la meciurile împotriva jucătoarelor din Rusia și Belarus. Am vrut ca reprezentanții acestor țări să reacționeze față de război. Dacă vor fi suspendați sportivii din aceste țări, atunci vor fi sub presiune să ia atitudine.

Nu sunt atât de mulți jucători ucraineni în circuitul WTA și ATP. Nu avem un cuvânt atât de greu, iar sacrificiile ar fi importante dacă am decide să nu participăm la meciuri împotriva rușilor. Sincer, voi analiza situația. Nu știu dacă aș putea să mă întâlnesc la fileu cu o jucătoare din Rusia, în acest moment.

95% dintre jucătoarele din Rusia susțin războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Nu știu care e situația în circuitul ATP, nu e teritoriul meu. Aceste date sunt șocante, dar asta e realitatea. Nu știu dacă vom afla care este părerea jucătorilor din Rusia despre război", a spus Marta Kostyuk, citată de sport.ua.

Tenismenii ruşi şi belaruşi, OUT de la Wimbledon. Decizie oficială 

Ruşii şi belaruşii, în frunte cu Daniil Medvedev, au fost excluşi miercuri de la ediţia 2022 a turneului de la tenis de la Wimbledon, ca răspuns la invadarea Ucrainei, au anunţat organizatorii competiţiei din capitala Marii Britanii, transmite AFP.

"În circumstanţele unei agresiuni militare nejustificate şi fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu din participarea jucătorilor ruşi sau belaruşi", a explicat All England Lawn Tennis Club într-un comunicat publicat miercuri.

"De aceea, intenţionăm, cu profund regret, să respingem înscrierea jucătorilor ruşi şi belaruşi la Wimbledon", se adaugă în comunicat, conform Agerpres.

Ruşii Daniil Medvedev, N.2 ATP, Andrei Rublev (8 ATP) şi Anastasia Pavliucenkova (15 WTA) şi belarusele
Arina Sabalenka (4 WTA, semifinalistă anul trecut) şi Viktoria Azarenka (fostă N.1, acum 18 WTA) nu-şi vor putea apăra deci şansele la Londra.

Decizia excluderii jucătorilor ruşi şi belaruşi ar putea fi revizuită dacă "circumstanţele se schimbă radical până în iunie", precizează comunicatul citat.

"Recunoaştem că această decizie este dură pentru cei afectaţi individual şi este trist că aceştia vor suferi de pe urma acţiunilor liderilor regimului rus", a adăugat preşedintele All England Club, care găzduieşte evenimentul, Ian Hewitt.

Chiar înainte de anunţul oficial al turneului, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat: "Încă o dată, ei fac din sportivi ostaticii prejudecăţilor politice, ai intrigilor politice (...) Este inacceptabil."

Urmând recomandările Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), sportivii ruşi şi belaruşi au fost excluşi de la numeroase competiţii de atletism, de patinaj artistic, dar şi de la Jocurile Paralimpice de la Beijing, Cupa Mondială de fotbal sau Mondialele de nataţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel