Data publicării:
Tenis-Fed Cup: România a ratat calificarea la turneul final - SCOR FINAL
România a ratat calificarea la turneul final de tenis Fed Cup.
Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse au cedat în faţa perechii Ana Blinkova/Ana Kalinskaia în două seturi, 6-3, 6-2, iar România a fost învinsă de Rusia cu 3-2 în meciul din play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, echipa ţării noastre ratând calificarea la turneul final, scrie Agerpres.
Jucătoarele noastre au avut un start foarte bun şi au condus cu 2-0 în primul set, dar rusoaicele au preluat controlul partidei şi au câştigat cinci ghemuri la rând, adjudecându-şi în cele din urmă setul cu 6-3.
Ana Blinkova şi Ana Kalinskaia, prima fiind jucătoarea mai valoroasă, au controlat ostilităţile şi în setul secund, încheiat 6-2.
Partenere din perioada junioratului
Jaqueline Cristian şi Elena Gabriela Ruse, partenere din perioada junioratului în proba de dublu, au câştigat săptămâna trecută turneul de la Andrezieux-Boutheon (ITF). Acesta a fost al doilea titlu ITF câştigat împreună de Ruse şi Cristian, după cel obţinut la Arad în august 2015.
Anterior, în al patrulea meci de simplu, Jaqueline Cristian (197 WTA), la debutul său în echipa de Fed Cup a României, a învins-o pe Veronika Kudermetova (38 WTA) cu 7-5, 6-3.
În primul meci de sâmbătă, rusoaica Ekaterina Alexandrova (28 WTA) a învins-o pe Ana Bogdan (90 WTA) cu 7-5, 3-6, 7-5.
Vineri, Ana Bogdan a învins-o pe Veronika Kudermetova cu 6-3, 6-7 (5), 6-1, după ce Elena Gabriela Ruse (166 WTA) a fost întrecută cu scorul de 6-1, 6-4 de Ekaterina Alexandrova.
Echipa naţională de tenis a României a întâlnit în zilele de 7 şi 8 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, selecţionata Rusiei în Grupa Mondială a Fed Cup. Meciul a contat pentru calificarea la turneul final al Fed Cup de la Budapesta, din 14-19 aprilie.
Cine nu a făcut parte din echipa României
Pentru această întâlnire, din echipa României nu au făcut parte jucătoarele Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu, care au renunţat la convocare pentru a se concentra pe turneele WTA în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste condiţii, căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, a convocat pentru partida cu Rusia următoarele jucătoare: Ana Bogdan (90 WTA), Irina Bara (160 WTA), Elena Gabriela Ruse (166 WTA), Raluca Olaru (47 WTA la dublu) şi Jaqueline Cristian (197 WTA).
Jucătoarele Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au fost nominalizate în premieră în lotul de Fed Cup al României.
România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, ambele pierdute, în 1978 (0-3), la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986 (0-3), la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News